În 1969, „Sportul Rege“ a provocat un război politic în America Latină între Honduras, adversara de azi a României, şi El Salvador. Pentru a nu se face de râs la Cupa Mondială, hondurienii se bazează pe micul grup de jucători cu experienţă în campionatele Europei.
Ca mai în toate ţările sărace, şi în special când e vorba de cele din America Latină, fotbalul este principala sursă de bucurie a oamenilor de rând şi în Honduras.
Imaginaţi-vă aşadar emoţia şi trăirile celor care au crescut bătând mingea pe maidanele prăfuite din Tegucigalpa când naţionala ţării lor a obţinut calificarea la turneul final din Africa de Sud. Mulţi dintre ei nici nu erau născuţi când „Los Catrachos" participau la primul lor Mondial, în Spania '82.
De această dată, sigur bucuria le-a fost înzecită şi de victoria cu El Salvador (1-0) din ultimul meci al preliminariilor, în urma căruia Honduras a obţinut direct calificarea la CM 2010. Motivul? Ei bine, o rivalitate ca cea dintre hondurieni şi salvadorieni cu greu poate fi găsită în zilele noastre.
Războiul fotbalului
Cele două ţări, vecine de altfel, sunt singurele amintite de istorie care au transformat o luptă de pe terenul de fotbal într-un război în toată regula. Se întâmpla în iulie 1969, după un meci din preliminarile Mondialului mexican.
„La guerra del futbol", sau „Războiul de o sută de ore" cum mai este cunoscut, a avut la bază un conflict politic între cele două state, ce a început de la numărul mare de imigranţi salvadorieni din Honduras. Mărul discordiei l-a reprezentat o lege agrară, prin care pământurile imigranţilor, majoritatea ocupate ilegal, au fost reîmpărţite populaţiei locale. Zeci de mii de oameni au fost astfel deportaţi în El Salvador cu forţa.
Conflictul a degenerat într-o invazie a armatei salvadoriene la data de 14 iulie 1969, după un meci de fotbal între naţionalele celor două
