Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Liana Diana Ionete, omul-cheie de la dispeceratul 112

Publicat in Adevarul, vineri 4 iunie 2010 ·

Este omul cheie în fiecare misiune a jandarmilor slătineni. Prin intermediul meseriei de dispecer menţinea ordinea şi siguranţa locuitorilor acestui oraş.

De patru ani lucrează în slujba slătinenilor şi are grijă ca fiecare cetăţean să fie permanent în siguranţă prin meseria pe care o practică. Lucrează ca dispeceră în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt şi are rolul de a prelua apelurile care sunt efectuate prin intermediul numărului de urgenţă 112. Este foarte pasionată de munca ei şi este o adevărată profesionistă. Cu toate că la început i s-a părut mai greu, acum a devenit una dintre cele mai experimentate dispecere din Cadrul IJJ Olt, preluând zeci de apeluri zilnice şi rezolvând situaţii critice în care fiecare secundă contează. „Este o meserie foarte frumoasă, plină de responsabilităţi în cadrul căreia trebuie să te comporţi cât mai profesionist şi să ai un timp foarte bun de reacţie. La început a fost mai greu pentru că nu eram foarte obişnuită cu rigorile acestei meserii, dar în tmp m-am obişnuit şi după mai bine patru ani sunt foarte încântată de ceea ce fac. ” a spus, experimentata jandarmeriţă.

Omul din spatele misiunii

Este o persoană foarte deschisă, comunicativă căreia îi place să fie alături de oameni şi să îi ajute ori de câte ori este nevoie. Abilităţile sale de comunicare şi profesionalismul cu care gestionează fiecare situaţie, indiferent de gradul de dificultate au făcut-o ca, nu de puţine ori să fie persoana cheie în rezolvarea unui conflict sau a unei situaţii limită. Dana vine în sprijinul colegilor ei de pe teren oferindu-le sfaturi şi informaţii preţioase de care aceştia au nevoie pentru a identifica şi micşora timpul de intervenţie în cadrul unei misiuni. „Din apelurile preluate de către dispecerat se intervine numai la cele de competenţa janadarmilor, în cazurile în care solicită poliţia acest lucru, în m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

ACCIDENT rutier pe Transalpina. Două persoane se află în stop cardio-respirator. Au fost alertate elicoptere SMURD

Gandul acum 35 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate mai multe motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul e

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°