Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A călătorit 21 de ore pentru a fi voluntar TIFF

Publicat in Adevarul, vineri 4 iunie 2010 ·

Printre tinerii care distribuie materiale informative sau asigură buna desfăşurare a proiecţiilor TIFF se regăsesc şi doi voluntari străini. Croata Tamara Kolaric şi nemţoaica Andreea Zelinka sunt cei doi voluntari străini la TIFF. Cele două îşi suportă singure cheltuielile pe perioada şederii la Cluj.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania atrage nu doar interesul clujenilor pentru a deveni voluntari ai evenimentului, ci şi al cinefililor din străinătate. Croata Tamara Kolaric şi Andreea Zelinka din Germania nu au ţinut cont de orele pe care le-au petrecut în avion, tren sau autocar, dar nici de banii pe care îi cheltuie pe parcursul celor zece zile, perioada în care sunt voluntare TIFF.

Tamara Kolaric, în vârstă de 26 de ani, a auzit de TIFF în Budapesta, pe vremea când studia ştiinţe politice în cadrul unui program de master în Ungaria. „O mare parte din studenţi erau români, deci e de înţeles lobbyul pe care-l făceau TIFF-ului. Dragostea pentru film, dar şi cea pe care i-o port iubitului meu clujean m-au determinat să-mi doresc să fiu voluntară în cadrul festivalului”, a declarat Tamara Kolaric.

Succesul cineaştilor români are ecou la Zagreb

O obişnuită a festivalurilor de film din Croaţia, unde a fost voluntară în ultimii ani, Tamara a precizat că a fost determinată să-şi adauge şi TIFF la CV şi de succesul din ultimii ani al filmelor româneşti la Cannes.

„Acest aspectat a înclinat practic balanţa şi m-a determinat să vin la Cluj, pe perioada TIFF-ului. Am ţinut foarte tare să văd aceste filme”, a spus Tamara. În lipsa unei alternative de zbor de la Zagreb la Cluj, Tamara a fost nevoită, pentru a deveni voluntar la TIFF, să călătorească cu trenul şi autocarul nu mai puţin de 21 de ore.

Efortul a meritat pe deplin, crede cinefila din Croaţia. „Sunt uimită de cât de relaxaţi sunt aici ceilalţi oamenii. În Croaţia e m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 5 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 11 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 10 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 8 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 8 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°