Cum ar fi ca de ziua ta de naştere sau atunci când îţi serbezi numele, să trebuiască să înveţi două poezii, să te îmbraci într-un costum caraghios şi să faci paradă în faţa şefilor? Cum ar fi dacă de ziua ta ar trebui să munceşti mai mult decât în celelalte zile?

Cum ar fi dacă ai fi înghesuit într-un grup din care fac parte toţi cei care îşi serbează ziua odată cu tine şi obligat să faci frumos, să asişti la concerte care poate nu îţi plac, să desenezi pe asfalt deşi asta nu-i pe gustul tău, să participi, din obligaţie sau de dragul altora, fără posibilitatea de a alege, la tot soiul de concursuri mai mult sau mai puţin stupide? Cum ar fi dacă de ziua ta ţi-ai pierde libertatea cu totul?

Nu ştiu dacă aţi apucat să vedeţi un copil de 1 Iunie, abia întors de la serbare. Surmenat, obosit, plictisit, transpirat, sătul până peste cap de lucrurile pe care a trebuit să le facă de ziua lui.

Avem noi, românii, un stil absolut caraghios de a serba Ziua Copilului. În grădiniţe şi şcoli generale, 1 Iunie nu e nicicum un motiv de bucurie pentru copii, ci o zi pentru care şi în care prichindeii muncesc mai mult decât de obicei. Spectacolele la care participă nu sunt date pentru ei, ci pentru dascăli ori părinţi, iar serbarea cu pricina devine prilej de exersare a vanităţii cadrelor didactice care nu mai prididesc să trimită pe la ziare câte un comunicat în care să povestească cum la grădiniţa x din cartierul y, copiii, plini de avânt artistic, au pus în scenă "Capra cu trei iezi", sub atenta îndrumare a educatoarei z. Personal, evenimentele de genul ăsta îmi amintesc teribil de tare de momentele în care, înainte de '89, copii fiind, eram târâţi pe stadion cu cartoane şi steaguri în mâini să "ne bucurăm" de Ziua Muncii, 23 August şi alte "petreceri" comuniste. Reţeta aceasta, de "bucurie artificială", se păstrează de decenii şi mai arată încă o da