In urmă cu un sfert de veac, conducându-l pe profesorul George Potra pe Calea Griviţei până la intersecţia cu strada Buzeşti, de unde obişnuia să ia tramvaiul spre casă, acesta s-a oprit la intersecţia cu strada Semicercului, in dreptul Şcolii de băieţi nr. 12, in prezent un liceu poliglot profilat pe limba bulgară.
"Ştii ce a fost inainte pe acest loc?". Neştiind, s-a apucat să mă lămurească, mai bine spus să-mi povestească. Imi amintesc aproape fiecare cuvânt, insă povestea s-ar intinde pe multe pagini.
Pe scurt, părintele Piscupescu de la Sf. Nicolae Tabacu, mai cunoscut sub pseudonimul Gala Galaction, care copilărise in preajma bisericii Sf. Voievozi, a depănat - la o intâlnire cu profesorul Potra şi cu Tudor Arghezi - amintiri din trecut, trăite de strămoşi in mahalaua din jurul bisericii.
Transmise din generaţie in generaţie, părintele Piscupescu le auzise din gura bunicii. Personajul central era clopotarul de la Sf. Voievozi, un oltean vânjos, fost pandur in oastea lui Tudor, pe numele lui Ioniţă Tunsu.
Locuia chiar in curtea bisericii, intr-o căsuţă de paiantă (foto 1), stricată la inceputul secolului XX pentru inălţarea şcolii de băieţi. A fost clopotar până la venirea ruşilor in 1829.
Cu ei reveniseră şi duşmanii impotriva cărora se ridicase Tudor: negustorii şi cămătarii greci. Era un afront de nesuportat. Tunsu a lăsat clopotele pentru flintă şi pistoale şi, adunând nouă panduri dintre cei cunoscuţi de el in Bucureşti, s-a apucat de haiducit.
Nu a făcut moarte de om, dar a jefuit orice grec ieşit in cale. Având rudă pe un căpitan de dorobanţi, Tunsu işi făcuse obiceiul să petreacă duminica in oraş, chefuind fără teamă prin cârciumi şi cafenele. Noaptea poposea dincolo de bariera Mogoşoaiei, intr-o bojdeucă de lângă Hanul Dracului (foto 2), iar in zori pornea pe jos până la Grozăveşti, unde il aştepta o căruţă. De-acolo p
