Visul lui Alex. Ştefănescu s-a implinit. După ani şi ani de trudă exegetică şi de austeră meditaţie, a reuşit să scoată la lumină mult râvnita carte, ambiţios intitulată, având in vedere reperele prestigioase la care se raportează, Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000 (Bucureşti, Editura Maşina de Scris, 2005).
Tentativa indrăzneaţă de a scrie o istorie a literaturii care să concilieze viziunea lovinesciană, temeinic fundamentată teoretic şi ideologic, cu de neegalatul edificiu călinescian il va fi pus probabil in mare dificultate. Dar nu l-a speriat pe cel obişnuit să infrunte marile primejdii, cu pieptul inainte şi cu capul sus, bărbăteşte, oricâte sudori ii vor fi scăldat fruntea brăzdată adânc, până la os, de chinuitoare, complicate reflecţii. Incercănată de bibliografia parcursă şi de nopţile fără somn, frământată de mistuitoare nelinişti, privirea criticului şi-a păstrat totuşi seninătatea, lumina aceea bună şi caldă, semn al purităţii unui suflet sensibil şi iubitor de literatură. Iubire mărturisită din nou, pătimaş, in ciuda efortului epuizant care ar fi stors de vlagă pe oricine altcineva. Nu şi pe Alex Ştefănescu!
Autorul explică de la inceput propria metodă de lucru, optând pentru selecţia scriitorilor cu adevărat semnificativi, trataţi monografic, ca individualităţi ce s-au exprimat fără a ţine cont de vreun program teoretic comun. Alex. Ştefănescu accentuează ideea singurătăţii scriitorului român in comunism. Factorul politic coercitiv ar fi impiedicat constituirea unor grupări literare şi a unor curente estetice. Cât priveşte periodizarea, autorul a optat pentru delimitarea cronologică dictată de contextul istoric: o primă etapă ar cuprinde anii 1941-1947, de la apariţia Istoriei lui Călinescu până la instaurarea puterii comuniste; a doua etapă, cea mai intunecată, e dominată de estetica rudimentară a realismului socia
