Inceputul sfarsitului? Saptamana neagra pentru PD-L, titreaza, vineri, Cotidianul.
In aceasta saptamana, principalul partid de guvernamant a trecut prin cele mai negre zile de cand a ajuns la putere. Pentru prima oara a pierdut voturi cu miza uriasa in Parlament, iar in cadrul grupurilor parlamentare au aparut adevaratii disidenti. Nervii liderilor PD-L incep sa cedeze si califica un act democratic si constitutional ca fiind "o mascarada". Si cum o nenorocire nu vine niciodata singura, liderii din vechea garda sunt atacati la baioneta de fidelii gruparii conduse de Elena Udrea.
Ultimele patru zile au fost negre pentru principalul partid de guvernamant. In Parlament a pierdut doua voturi cu miza uriasa. La scrutinul pentru desemnarea unui judecator pentru Curtea Constitutionala, partidul condus de premierul Emil Boc a suferit o infrangere categorica, amanata doar prin decizia neconstitutionala a Robertei Anastase de a nu valida rezultatul votului.
Si la Senat, dar la nivel de comisie, candidatul PD-L pentru Curtea Constitutionala a suferit un esec rasunator, dar grav pentru principalul partid de guvernamant a fost faptul ca la ambele scrutine aliatii din coalitia majoritara au avut alta pozitie.
Si cum un necaz nu vine niciodata singur, au aparut si adevaratii disidenti in partid. Pe 31 mai s-a inregistreat prima demisie: deputatul de Olt, Nicolae Stan, achizitionat in august 2008 de la PSD. Doua zile mai tarziu, senatorul Iulian Badulescu - vicelider al grupului PD-L - a parasit si el partidul, trecand la PSD, miercuri deputatul de Iasi, Daniel Oajdea, a anuntat ca va vota in favoarea motiunii, iar joi, un alt senator, Georgica Severin, a anuntat si el ca va vota impotriva Guvernului. In tot acest timp, dinspre PSD si PNL vin informatii care dau ca sigure veniri din principalul partid de guvernamant.
Romania