Peter Esterhazy, este ştiut faptul că fiecare scriitor are metoda lui de lucru, superstiţiile proprii legate de asta şi iluziile unui anume răsfăţ. Ca să nu mai vorbim despre cei care terorizează şi sunt, la rândul lor, terorizaţi de tot ce mişcă prin preajmă. Ce demoni sau îngeri zboară prin aer când lucraţi?

Hm. Cred că-i vorba de ceva mai banal. Iar faptul că omul e tatăl a patru copii îl menţine într-o oarecare normalitate. Cu picioarele pe pământ. Dar e adevărat şi faptul că niciodată nu mi-am neglijat munca invocând, să spunem, motivul familiei. Ceea ce poate fi numit şi egoism, cu toate că departe de mine să adopt un punct de vedere autocritic. In principiu, omul sau este tată, sau este scriitor, cele două se exclud. Iată, în această contradicţie dau din aripioare demonii şi îngerii. Îmi vine în minte o propoziţie a lui Pessoa, marele scriitor portughez spunea cam aşa: Faptul că l-ai prins pe Dumnezeu de-un picior nu înseamnă că eşti absolvit de respectarea ortografiei. Deci, în luciditatea asta este zborul...

Cărţile dumneavoastră au un „mecanism" inconfundabil, subtil, perfect (care nu poate fi demontat) al planurilor. După mine, asta dă măreţie şi originalitate textului. L-aţi găsit în mod firesc sau după o îndelungată suferinţă a căutării?

Nu există un „mecanism" dat de dinainte pe care omul să-l caute, ci descoperă ceva, iar acest ceva devine un mecanism. Descoperirea este trudă, iar truda este grea. Chiar dacă e la îndemâna oricui, chiar dacă e pe măsura fiecăruia dintre noi. Iar îmi amintesc ce a spus Heine... Omul scrie cum poate, apoi asta numim stil. Care se naşte mai ales datorită lipsei de calităţi.

Aţi putea scrie un roman de o rară violenţă?

Aş putea să trag de timp spunând că da, eventual aş putea să scriu, dar încă n-am încercat niciodată. Desigur, aş putea învăţa, sunt un în