Sunt convins că atât pentru oameni, cât şi pentru popoare, marea dramă este aceea de a se opune, incredibil şi prin toate mijloacele, celor care le doresc binele.

Ca şi când cineva ne aruncă ocârpă pe ochi şi nu mai vedem nimic, facem orice să-i pierdem şi să-i aruncămla gunoi pe aceia care ne-ar fi făcut să avem altă soartă, alt viitor, altădimensiune a existenţei. Sigur, binele este o categorie filosofică ce trebuieprecizată în fiecare caz, în mod special şi, desigur, în amănunt. Darimportanţa nu este aceea a felului în care oamenii sau popoarele văd şi îşiînţeleg propriul bine. Problema este mai sensibilă şi presupune, cred, maidegrabă aşa-numita superficialitate cu care atât popoarele, cât şi oamenii îşialeg direcţia de unde poate veni acest bine. Cu alte cuvinte, ar fi vorbadespre propria poziţionare în alegerile pe care le poate face un om, cudestinul lui, sau un popor pus în situaţia repetabilă de a alege în numele propriuluisău viitor. Când vorbim despre oameni, desigur, discuţia poate atinge cotedramatice. Este vorba despre un viitor pe care fiecare îl asumă sau nu, maidevreme sau mai târziu, în propriul excurs al vieţii. O asumare de acest tippresupune, desigur, raportarea propriei existenţe la cerinţele altora care,într- un fel sau altul, compun aria apropiaţilor ( alte conştiinţe, cu alteraportări la propria realitate, dar, mai ales, a celor în apropierea cărora îiaduce, de cele mai multe ori întâmplător, viaţa în ciclul ei, începând cunaşterea şi terminând cu moartea). Paradoxal, în aceste cazuri,cei ce opun propriul “bine”, anulându- l, evident, unei situaţii în careceilalţi judecă în numele lor, impunând propria lor viziune asupra unui binecare nu coincide de cele mai multe ori cu al subiectului, îşi sacrifică propriaalegere în numele unui alt fel de bine, care nu e al lor, dar care, cu traumeleşi pierderile, uneori ireparabile, pe care le produc