Pentru că nimic nu s-a schimbat în bine, pentru că criteriile de promovare n-au nici o legătură cu profesionalismul, cei patru medici plecaţi în Anglia şi Franţa intervievaţi de Jurnalul Naţional nu iau în calcul o eventuală reîntoarcere în România. Motivele le citiţi în partea a doua a interviului.● Jurnalul Naţional: Cum caracterizaţi sistemul medical românesc, având în vedere faptul că începeţi să deveniţi familiar cu cel britanic?
Gabriela Badea: Din păcate, sistemul medical românesc pare a fi foarte dezorganizat.
Roxana Hotoboc: Avem medici bine pregătiţi, apţi pentru a se integra în sisteme medicale diferite. Nu avem dotări şi, din această cauză, uneori activitatea medicală poate fi deficitară. Medicii nu sunt bine plătiţi şi din cauza asta există mită degradantă atât pentru medici, cât şi pentru bolnavi. Trebuie bani pentru dotarea spitalelor. Trebuie desfiinţat furtul sub toate formele din fondurile sănătăţii. Trebuie elaborate protocoale care să facă mai precis actul medical.
● Cum aţi caracteriza sistemul medical britanic?
Roxana Hotoboc: Precis şi bine organizat. Protocoalele existente pentru fiecare specialitate protejează medicii şi pacienţii de greşeli profesionale. Ei nu acceptă să experimentezi păreri proprii medicale. Trebuie doar să aplici protocoalele medicale corect. Dotarea materială este foarte bună. Nu am sesizat să se facă economii financiare când e vorba despre dotare cu materiale şi aparatură medicală.
Nu cunosc sistemul de asigurări de sănătate, dar nu am auzit nici un pacient să se plângă de plata unei spitalizări. Cei care nu au venituri sunt protejaţi de un sistem de asistenţă socială foarte bine pus la punct.
● Aveţi statut ca oricare alt specialist englez? Adică există vreo diferenţă între diploma obţinută în Anglia şi cea din România?
Feli