Studenţii au reclamat că la Braşov taxele de reexaminare ajung şi la 400 de lei. Au avut dreptate, măsura e ilegală
La Universitatea Braşov, unele facultăţi se pare că cereau taxe de reexaminare a studenţilor la examene mai mari decât prevedea hotărârea Senatului. Astfel, o parte dintre studenţii Universităţii, membri ai Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR) au iniţiat o campanie de strângere de semnături pentru diminuarea taxei de reexaminare, care poate ajunge până la 400 de lei, spun ei. Au strâns peste 1000 de semnături şi au formulat o petiţie, care a fost depusă la rectoratul instituţiei. „Este anormal ca într-o perioadă de criză economică, un student să fie nevoit să plătească taxa de reexaminare la un singur obiect în valoare de 400 de lei”, spune Cristian Iliescu, preşedinte al UNSR Braşov.
„A fost o neînţelegere la mijloc”
Rectorul Universităţii, Ioan Vişa, a explicat că, la „mijloc a fost o neînţelegere”. „I-am chemat pe studenţi la o discuţie, lucrurile s-au lămurit, iar de acum, studenţii care vor da reexaminări în anul IV pentru examene din anul I, spre exemplu, nu vor plăti mai mult de 100 de lei, aşa cum este stabilit în Hotărârea Senatului. A fost o neînţelegere, în sensul în care la unele facultăţi au calculat taxa şi în funcţie de numărul de programări la examene, la care studentul nu a fost prezent”, a declarat Vişa (foto), fără a dori să spună care erau aceste facultăţi. Rectorul ne-a explicat că prima şi a doua prezentare la un examen nu se plătesc. Dacă nu este trecut, examenul poate fi dat şi în anii următori, devenind examen creditat. A treia prezentare la reexaminare costă 50 de lei, iar începând de la a patra prezentare, reexaminarea costă 100 de lei. „S-a ajuns la suma de 400 de lei pentru că la unele facultăţi au fost luate în considerare şi programările la re examinare în anii precedenţi, cu