Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Gunoierii, filaţi de poliţiştii comunitari

Publicat in Adevarul, vineri 4 iunie 2010 ·

Singurul mod de a-i „cuminţi“ pe cei care fac mizerie pe lângă punctele de colectare a deşeurilor este de a-i obliga să facă muncă în folosul comunităţii.

Prima „captură“ a poliţiştilor comunitari a fost înregistrată în această săptămână. Agenţii au raportat că au surprins pe strada Paharnicului trei persoane care răscoleau prin pubele. „Nu au fost agresivi. Le-am explicat că nu e voie să umbli prin deşeurile depozitate în pubele pentru că e sursă de infecţie şi produc mizerie prin preajmă“, spune Dumitru Crăescu, şeful Poliţiei Comunitare din cadrul Primăriei pietrene.

Amenda nu are niciun efect

Acesta susţine că aplicarea de sancţiuni, care pot ajunge până la 1.000 de lei, nu este o soluţie. „Aceşti oameni nu sunt solvabili, iar amenda nu are niciun efect. Mai degrabă s-au arătat speriaţi atunci când au auzit că pot fi obligaţi să facă muncă în folosul comunităţii, dar o astfel de decizie poate fi impusă doar după un circuit birocratic finalizat cu dispoziţia instanţei, ceea ce durează cel puţin o lună“, mai spune şeful Poliţiei Comunitare.

Disconfortul creat de persoanele care au astfel de preocupări este sesizat de locatarii nevoiţi să suporte deranjul din zona adiacentă platformelor unde sunt amplasate containerele. „Într-o zi am dat de trei vlăjgani care «făceau inventarul» la pubele şi le-am atras atenţia că nu e bine ce fac. După replicile pe care le-am primit, dacă nu plecam repede de acolo luam sigur bătaie“, povesteşte pietreanul Marcel Dorofte, locatar în cartierul Mărăţei.

Plângerile populaţiei ajung şi la societatea Brantner, prestatorul serviciului de ridicare a gunoiului menajer depus în cele peste 4.000 de pubele de pe raza oraşului. „Avem 950 de puncte de colectare pe platformele din cartiere şi nicio posibilitate de a le supraveghea. Noi nu avem în sarcină decât serviciul de colectare, iar reclamaţiile

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum o ora
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 56 minute
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 2 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după un accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum 30 minute
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum 49 minute
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Ministrul Sănătății: Nereguli grave la Spitalul Județean din Mehedinți. Manageri sancționați

Mediafax acum 30 minute
„În urma controalelor desfășurate la Spitalul Județean din Mehedinți privind modul în care au fost externați și transferați mai mulți pacienți cu afecțiuni neuropsihice, am constatat nereguli grave în respectarea legislației și a protocoalelor medic

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 5 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum o ora
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°