Printre protestele din stradă şi ameninţările opoziţiei cu moţiuni de cenzură, guvernanţii PDL primesc avertismente şi din partea colegilor de partid. Democrat-liberalul Ioan Oltean este a doua persoană care a vorbit, astăzi, despre o posibilă remaniere guvernamentală.
"Acum, partidul trebuie să fie unit, nu are voie să se dezbine. A spus-o şi premierul, o spun şi eu acum: imediat după ce se adoptă aceste măsuri va trebui făcută o remaniere guvernamentală. Dar nu acum, nu astăzi, nu mâine, ci după, pentru că sunt mulţi miniştri care nu au confirmat. Nu discutăm acum care, v-am spus, sunt mulţi, e mai puţin important dacă sunt doi sau trei. Vă spun la modul serios: imediat după adoptarea acestor măsuri, premierul va trebui să facă o remaniere şi o va face", a spus Ioan Oltean, vicepreşedintele PDL, citat de Agerpres.
Astfel, dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea săptămâna viitoarea şi va trece cu bine de moţiunile opoziţiei, iar măsurile de austeritate vor fi aplicate de la finalul acestei luni sau începutul lui iulie, tot atunci se poate discuta, potrivit spuselor lui Oltean, şi despre remaniere.
"Un guvern nou vom avea în 2012. Un guvern înnoit, eu zic că până la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii iulie. Nu ştiu dacă mai suplu, dar înnoit cu certitudine. Mai suplu, poate mai tânăr, mai flexibil", a mai spus Oltean care a dat şi un exemplu de ministru de care, el personal, ar fi nemulţumit: Mihai Şeitan, care deţine portofoliul Muncii.
Elena Udrea a dat primul semnal
Elena Udrea, ministrul Dezvoltării şi Turismului, declara în urma cu câteva zile în emisiunea "Evenimentele Zilei", de la B1 TV că nu exclude ideea remanierii.
"Nu se discută acum despre remaniere, dar nu pot să vă spun dacă până la sfârşitul anului nu va fi cazul", spunea Elena Udrea.
Ponta: Remanierea, promisiune pentru UNPR
Liderul PSD Victor Ponta consider