Dacă era vreo logică în măsurile propuse de Boc şi Udrea, aceasta privea procentul egal de 25% aplicabil tuturor celor care iau banii de la stat. Orice excepţie ar încuraja găsirea de nenumărate portiţe de eludare, după cum s-a dovedit nu odată de-a lungul timpului.

Însă, ca mai toate măsurile acestui guvern buimac doar în aparenţă – pentru că dincolo de buimăceală se află calcule şi interese cât se poate de concrete – şi aceasta are o mare hibă: exclude de la tăieri pe angajaţii companiilor cu capital de stat şi ai instituţiilor care se autofinanţează, pe motiv că banii aceştia n-ar veni de la buget.

Dar de unde? Nu prea ştiu companii de stat care să fie profitabile şi să nu fi fost încă vândute. Mai toate îşi datorează subzistenţa apelului la buzunarul public şi funcţionează după principiul că, după ce se plătesc toate cheltuielile, dacă mai rămâne ceva, aia e a statului. Dar aşa ceva nu se întâmplă. Deasemenea, avem cazul unor agenţii sau instituţii de reglementare care au fost împroprietărite de stat cu administrarea unui anumit domeniu, pentru care percep taxe. Ni se spune că trăiesc – şi trăiesc bine – din aceste taxe – pe care nu le virează statul, ci le iau ei direct de la populaţie sau de la agenţii economici. Aceste instituţii se află în topul salariilor pentru că principiul de execuţie al bugetului propriu este cât se poate de simplu: îşi stabilesc lefurile care consideră ei că sunt corecte, îşi stabilesc cheltuielile necesare funcţionării, calculează dările pe care trebuie să le verse la stat şi după ce fac totalul, scot nivelul taxelor sau tarifelor pe care trebuie să le încaseze. Simplu ca bună ziua! Deobicei, aceste instituţii sunt favorizate de domeniul pe care li-l alocă statul: frecvenţele radio, perimetrul aerian, siguranţa traficului, etc. Nu există nici o companie care să reglementeze, de pildă, cultivarea cartofilor şi să depindă de