Traian Băsescu are de ales în acest moment între un partid clientelar şi nereformat şi angajamentele de reformă pe care şi le-a luat, cu riscul de a fi înfrânt de sistem.

Guvernul Boc va cădea numai într-o singură circumstanţă: dacă interesele care coagulează actuala majoritate ar fi servite mai bine într-o altă formulă. Interesul naţional trebuie exclus din orice analiză rezonabilă în România actualei clase politice. Dacă ar fi intrat în calcul în vreun moment al deciziei politice interne, acum am fi avut un stat reformat, o economie zdruncinată, dar relativ stabilă, o altă elită şi un alt nivel al angajamentului civic.

Altfel spus, dacă Guvernul rămâne în funcţie, este pentru că există grupuri de interese care au în continuare de profitat de pe urma actualei formule de guvernare şi, invers, dacă antenele şi realităţile mogulilor se agită isteric să aţâţe un foc al nemulţumirii populare care se încăpăţânează să nu se aprindă, este pentru că există grupuri de interese rivale care ar profita de pe urma unei guvernări PSD-PNL cu Traian Băsescu trecut pe linie moartă.

Reducerea cheltuielilor bugetare, creşterea impozitelor şi/sau restructurarea administraţiei nu intră în discuţie decât în măsura în care pot fi utilizate ca arme de nimicire a adversarului politic, şi nu ca soluţii. Un exemplu de asemenea ciomag demagogic, dar şi de faliment intelectual şi politic este, bunăoară, propunerea privind referendumul pentru pensii şi taxe al lui Victor Ponta, care dă seama atât de limitele severe ale actualului preşedinte PSD, dar şi de cât de jos a coborât nivelul dezbaterii publice într-un moment grav.

De aici rezultă că în discuţia despre soluţiile de ieşire din criză câteva trebuie eliminate: întâi trebuie renunţat la guvernul de uniune naţională, în măsura în care el s-ar susţine pe ideea de consens politic responsabil pe un pachet de s