"Reducerea cu 25 la sută a salariilor este o măsură care nu va putea fi modificată. Există, în opinia mea, o şansă de a se regândi, probabil, măsura care vizează reducerea pensiilor. Există o şansă, nu vreau să o pună în procente, dar există o şansă de a regândi într-un fel sau altul acest aspect. Eu am fost întotdeauna împotriva acestei modalităţi de a se depăşi momentul acesta, dar, cum partidul a luat o măsură în acest sens, eu sunt un soldat disciplinat. Am apreciat că această măsură poate că ar fi fost bine dacă nu ar fi fost luată şi se găsea o alternativă", a declarat Ioan Oltean, într-o conferinţă de presă ţinută la Bistriţa, monitorizată de Mediafax.
Totodată, vicepreşedintele PDL a precizat că diminuarea cu 15% a pensiilor a atras cel mai mare val de ostilitate faţă de guvernarea actuală, mai mare decât orice altă măsură.
"Este o măsură totalmente neatractivă, o măsură care se răsfrânge nu numai asupra pensionarilor, ci şi a copiilor, a nepoţilor şi a rudelor, toată lumea este sensibilă în această privinţă. Poate că este măsura care a stârnit cea mai multă ostilitate pe parcursul guvernării PDL. (...) Ştiu exact ce trăieşte poporul acesta, dar în acelaşi timp ştiu la fel de bine că, dacă nu se iau asemenea măsuri, mâine, poimâine va fi mai rău. Asta ştiu. Eu nu spun că sunt singurele măsuri şi că altele nu există, dar cred că Guvernul trebuie să ia nişte măsuri", a declarat Oltean.
"Reducerea cu 25 la sută a salariilor este o măsură care nu va putea fi modificată. Există, în opinia mea, o şansă de a se regândi, probabil, măsura care vizează reducerea pensiilor. Există o şansă, nu vreau să o pună în procente, dar există o şansă de a regândi într-un fel sau altul acest aspect. Eu am fost întotdeauna împotriva acestei modalităţi de a se depăşi momentul acesta, dar, cum partidul a luat o măsură în acest sens, eu sunt un soldat disciplinat. A