Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: A început vânătoarea bolnavilor închipuiţi din Gorj

Publicat in Adevarul, vineri 4 iunie 2010 · ·

Treizeci de medici gorjeni s-au trezit la uşa cabinetelor cu echipele de control, din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate. Controalele vor continua până pe data de 11 iunie, iar pentru fiecare pacient aflat în ilegalitate medicii de familie vor primi amenzi de cel puţin 5.000 de lei.

Medicii de familie din Târgu-Jiu au avut astăzi parte de o vizită neaşteptată. Echipele de control, din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Gorj, au luat la bani mărunţi toate certificatele medicale eliberate în ultima lună.

„Este vorba despre un control legat de eliberarea certificatelor medicale. Avem un ordin de serviciu şi legitimaţie şi sperăm să fie totul în regulă. Vrem să ne prezentaţi şi să verificăm certificatele medicale eliberate din data de 17 mai 2010“, le-a spus Beatricia Pavel, şefa biroului de control din cadrul CAS, medicilor de familie.

Cabinetele au fost alese aleatoriu, vizaţi fiind în special medicii care au eliberat cele mai multe documente de acest gen. „Nu o să-i putem verifica pe toţi cei aproximativ 400 de medici de familie din judeţ, dar o să-i alegem prin sondaj pe cei care se află în top, cu cele mai multe concedii medicale acordate. Până în prezent, au fost verificaţi 30 de medici prescriptori“, declară Gheorghe Cocină, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Gorj.

„Greutatea pe care o întâmpinăm este cu angajatorul, întrucât eliberează foarte greu adeverinţele pentru salariaţi, mai ales pentru cei care muncesc în alt judeţ. Am pregătit toate documentele şi sperăm să nu ne numărăm printre cei care primesc sancţiuni. Avem şi declaraţiile pe propria răspundere ale pacienţilor“, declară Pompilia Dascăl, unul dintre medicii de familie verificaţi, astăzi, de reprezentanţii CAS.

„Ne deschideţi uşa şi prezentaţi buletinul“

Începând de săptămâna viitoare, gorjenii care se a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum o ora
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Cine este Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă

HotNews acum 10 ore
În vârstă de 55 de ani, Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, era până de curând premierul dorit de aproape toate partidele politice: PSD, USR și PNL. După eșecul liberal în primul tur al alegerilor prezidențiale, Bolojan a preluat luni șefia interi

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Să ne fie clar, este un admirator pe față al lui Putin”

Libertatea acum 10 ore
„Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin şi este pe faţă împotriva NATO şi UE. Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Elena Lasconi în prima declarație după rezultatul primului tur de scrutin despre contraacandidatul său pe car

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 13 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Horoscop pentru marți, 26 noiembrie 2024. Gândurile zboară spre casă și familie pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 24 minute
Berbec Relatiile parteneriale te solicita din plin. Este posibil ca unele activitati din cadrul unor proiecte sau colaborari să se amâne, datorita altor prioritati ce intervin pe neasteptate. Se pare ca ai nevoie să-ți imbogatesti palmaresul educa

Calendar școlar 2024-2025. Când intră elevii și profesorii în vacanța de iarnă

Gandul acum 46 minute
Calendar școlar 2024-2025. Se apropie cu pași repezi vacanța de iarnă pentru elevi și profesori. În această perioadă, elevii vor beneficia de 18 zile libere, apoi se vor întoarce în bănci pentru cel de-al treilea modul al anului școlar. Iată cum ara

Joe Biden va participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Joe Biden va asista la învestirea predecesorului şi succesorului său, Donald Trump, la 20 ianuarie, la Washington, a anunţat luni Casa Albă, relatează AFP. Anunţul intervine după ce republicanul refuzase să participe la învesti

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 8 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/10°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

3°/8°