- M-am săturat de viaţă, nu plânge, i-a şoptit Afinia lui Sergiu Pop. Capul parcă i se topea in perna imensă, transpira, o transpiraţie rece, dar zâmbea. Cu o lună in urmă implinise 94 de ani. De când o ţinea minte, era cocârjată ca un semn de intrebare. La discuţii, din cauza diformităţii coloanei vertebrale, era nevoită să-şi privească interlocutorii dându-şi gâtul pe spate. Sergiu ii evita ochii. Se uita spre fereastră, spre ghivecele de flori de pe pervaz şi se prefăcea că are nevoie să-şi sufle nasul in batistă.
- Sergiule, am trăit destul, m-am plictisit, a auzit şi a simţit mâna Afiniei peste a sa. Nu plânge, cât am trăit…
Afinia n-a fost niciodată căsătorită. Nu era adepta conformismelor. Era prietenă din tinereţe cu bunica lui Sergiu, iar cu Sergiu se purta ca şi cum i-ar fi nepot. Când era el mic, mergeau toţi trei in excursii in mai fiecare duminică. Adesea se hotărau unde să plece doar când ajungeau in gara veche a Deaniei. Excursiile au fost pricină de scandaluri nenumărate, părinţii lui Sergiu erau revoltaţi că nu li se spunea unde plecau, iar bunicul lui Sergiu, care intotdeauna stătea acasă, era nevoit, pe post de paratrăsnet, să indure reproşurile fiicei lui când se nimerea să-i viziteze duminica şi ei erau duşi. Atunci Victoria, mama lui Sergiu, ameninţa invariabil că n-o să le mai lase nepotul in grijă. Insă asta nu s-a intâmplat, Sergiu a stat până la intrarea in liceu la bunici.
- Mai fumezi, Sergiu? se interesă ca şi altădată Afinia.
- Da.
- Tot Claudia ţi-e prietenă?
- S-a terminat. Emilia.
- O să mor. Răceala asta o să mă doboare.
- Vorbeşti prostii, tanti. Soiul rău este răzbătător. Nu mori, că trebuie să-mi dai bani să merg la fete. N-o să mă laşi lefter.
- Şi băncile dau faliment, d-apoi oamenii…, Sergiu.
Sergiu se străduia să pară că glumeşte.
- Mai ai doi ani şi gata liceul
