Deşi organizatorii nu au impus ţinuta obligatorie, evenimentul aduce în prim-plan noile tendinţe vestimentare.
Secţiunea TIFFASHION a Festivalului Internaţional de Film oferă publicului, pentru a treia oară, o serie de evenimente în care moda şi artele vizuale se îmbină perfect. Secţiunea este inclusă în categoria „artă", alături de proiecţiile de film oferite de organizatori. Totodată, cei mai interesanţi designeri ai momentului sunt alături de public şi tinerii din acest domeniu, prin participarea la ateliere. În plus, unul dintre filmele pe care publicul le va putea urmări astăzi, la această secţiune, este „Moda comunistă", în regia lui Marco Wilms. Filmul este o călătorie în sălbatica lume a creatorilor de modă şi a artiştilor boemi din Berlinul de Est. Era o lume ieşită din comun în închistata viaţă a Germaniei de Est. Aici, artiştii puteau sparge rândurile, puteau să fie ei înşişi, provocatori. Cea mai importantă trăsătură a mediului era aceea că ei putea să-şi dezvolte un stil personal, lucru greu de făcut în RDG. Filmul spune povestea viselor şi-a pasiunilor încercate, experimentate şi trăite în umbra zidului. Filmul, premiat anul trecut la Berlin, poate fi vizionat la Cinema Arta de la ora 12.30. La proiecţia filmului, publicul se va întâlni şi cu regizorul Marco Wilms. Pe lângă regizori şi pelicule în proiecţie, publicul îi poate întâlni pe cei mai talentaţi artişti români din domeniul creaţiei vestimentare. Totodată, cei care vor pot învăţa de la ei şi pot dezbate teme din acest domeniu.
Oana Păunescu, creator de costume de film, va susţine mâine un curs demonstrativ pe tema filmului şi a modei. "Amândouă îşi propun să creeze pentru om. Cu toate acestea, moda reprezintă creativitate cu finalizare imediată, vânzarea, deci trebuie să flateze, să mulţumească, este supusă sezonalităţii, tendinţelor. La capătul opus, filmul reprezintă o lume a po