Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret / Florin Ispas a bătut mingea de pe maidan până la Dubai

Publicat in Adevarul, vineri 4 iunie 2010 ·

Predă sportul la şcoala din Cerăt, după ce a jucat fotbal aproape 20 de ani şi apoi a fost antrenor. A înfiinţat şi un club pentru copiii pasionaţi de sportul rege.

Campion la juniori cu Universitatea Craiova în anul în care gruparea din Bănie a câştigat toate trofeele interne posibile (1991), Florin Ispas şi-a petrecut 20 de ani din viaţă pe gazon. Nu a jucat niciodată mai sus de liga secundă şi nu s-a despărţit de Oltenia, dar a rămas cu amintiri plăcute.

A început junioratul la Universitatea, sub comanda lui Dandu Ustabacieff, şi a trecut apoi pe la Constructorul, Jiul IEELIF, Minerul Motru, FC Drobeta, Flacăra Râmnicu Vâlcea, Pandurii şi Ştiinţa CFR Craiova (2003-2005), unde a debutat şi ca antrenor.

„Am amintiri plăcute de peste tot. Nu pot uita momentul când, junior fiind, am fost premiat pentru titlul de campion cu Universitatea, în pauza finalei Cupei României câştigate de Craiova, 2-1 cu Bacăul. Dar cea mai frumoasă perioadă a carierei am petrecut-o în Gorj, la Motru şi Pandurii. Jucam un fotbal frumos, atmosfera era plăcută, mă înţelegeam bine cu colegii şi conducerea“, povesteşte Ispas, care a jucat ca libero sau mijlocaş la închidere.

A fost pentru o scurtă perioadă şi în lotul Universităţii Craiova, în 1997, cu Alexanco şi apoi Balaci ca antrenori, dar nu a prins niciun meci oficial, acesta fiind şi unul dintre regretele lui Florin Ispas.

A antrenat în Dubai

Ucenicia în antrenorat şi-a făcut-o la CFR Craiova, în Liga a III-a, unde şi-a încheiat şi cariera de jucător. A fost apoi secundul lui Petre Gigiu la Astra Ploieşti şi Hamrya (liga a doua din Dubai), revenind în ţară în 2007.

„Ca valoare, echipa din Dubai era cam de ultimele locuri în Divizia C de la noi, dar, ca şi condiţii, se compara cu formaţiile care trag la promovarea în Liga I“, susţine Ispas, care, după ce a văzut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 28 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 40 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 3 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°