Festivalul de la Cannes, aflat la a 63-a ediţie, a stat anul acesta sub semnul unei personalităţi excentrice, dar uluitoare, cineastul Tim Burton, al cărui ultim film, Alice in Wonderland, a putut fi vizionat recent.
Freza freak-style a lui Burton a trezit admiraţia mai mult sau mai puţin oportună a câştigătorului Palme d'Or-ului, însă regizorul a părut încântat de remarca thailan-dezului.
Unclee Boonmee Who Can Recall His Past Lives în regia thailandezului Apichatpong Weerasethakul a obţinut marele premiu, Palme d'Or-ul, un film pe gustul maliţios, ludic-macabru al lui Tim Burton, spun gurile rele cărora filmul nu le-a produs o impresie extraordinară. Trebuie remarcat aici că festivalul are în istoria sa o serie de iepuri mai mult sau mai puţin spectaculoşi scoşi din joben, iar 432 a fost unul dintre ei. Călătoria iniţiatică a vârstnicului Boonmee aflat într-o stare critică, dorindu-şi să moară, alături de fantomele celor din familia sa - o călătorie spre moarte -constituie miezul acestui film.
Premiul pentru Cel mai bun regizor i-a revenit lui Mathieu Amalric pentru Tournée. Actorul şi regizor ne este familiar şi pentru rolul lui Jean-Do din Le scaphandre et le papillon (2007) al lui Julian Schnabel. Amalric inventează un personaj burlesc, un gascon jemanfişist care pentru a face bani „inventează" o trupă de strip-tease intitulată semnificativ „New Burlesque Girls". Poziţie de pe care infatigabilul francez dă cu tifla culturii de consum americane, se exersează ironic-burlesc şi îşi prezintă „marfa" cu aplomb. În general, se poate observa că la Cannes cota de antiamericanism serveşte la ceva. Ideea de antierou se bucură aici de contrastul oferit de mecanismul de publicitare american care recomandă eroul în orice context ca învingător, astfel că provocarea gasconadelor cade bine, pe un teren fertil contrastului.
