Nu am devalizat Bancorex. Nu am făcut afaceri cu statul. Nu am off-shore-uri. Nu mi-am „parcat“ măcar un milion de euro. N-am nici măcar patru case. „Ai fost degeaba în poziţii de comandă. Eşti un prost!“. Aşa mi-a replicat recent un confrate jurnalist, şef de gazetă. Şi nu am negat. Da, sînt un prost. Recunosc. Am crezut şi cred nu neapărat în bogăţia din ceruri. Dar bogat pentru mine înseamnă să ai 10.000 de volume citite, un grup de prieteni, un univers de valori, o familie sănătoasă, putere de a nu cădea în idolatrie şi forţă de a desţeleni răul din rădăcini. Aşa cum le ziceam pe vremuri la România liberă prietenilor mei întru idealuri, „dacă nu putem să le facem nimic, măcar să ne rîdem de ei!“, sînt convins că te poţi simţi mai confortabil cu tine însuţi şi dacă nu duci grija milionului din bănci. Sau din insule. Cunosc avuţi de-ai neamului. Bogătaşi ai tranziţiei. Le-a luat Dumnezeu minţile. Şi-au pierdut facultăţile mintale. Nu se mai judecă pe ei. Ci judecă lumea prin prisma valorilor lor. Şi, de aici, toată perversiunea. Mai citeşti? Înseamnă că eşti un prost ca şi mine. Nu te tratezi în clinici occidentale. Nu te uiţi la poşetele Armani. Nici la parade de stele de pe cat-walk. Ştii că Mozart nu e numai o ciocolată, iar Soljeniţîn, vreo piaţă din Praga. Că Jan Palach nu e fotbalist ceh, cum Dubcek nu a fost niciodată Ceauşescu. Ştii, la fel ca mine, că, dacă nu ar fi fost comunismul, poporul român gîndea şi se purta altfel. Omul de rînd ar fi avut o altă grilă de valori, diferită de grila de salarizare. Ai şi tu, ca şi mine, idiosincrazii psihice. Te prinzi repede şi te laşi sedus greu. Nu joci la poker sau la ruletă. Nu bei prin iarmaroace şi nu dansezi cu buricul gol, de dragul prostimii. Nu aştepţi stipendia de la stat. Sau vreo sinecură de la stăpînire. Nici nu ţi-ai dat votul pe o litră de mălai. Munceşti şi vrei să trăieşti normal. Să fii respe