La inceputul anilor 2000 au apărut trei cărţi despre Nicolae Manolescu. Scrisă pe un ton minor-empatic, cea a lui Mihai Vakulovski (Nicolae Manolescu, Aula, 2000) se afla incă sub semnul improvizaţiei. Mult mai substanţială era intreprinderea lui Mircea Mihăieş (Scutul lui Perseu, Curtea Veche, 2003): volumul reprezenta cu adevărat o abordare critică, dar neglija, in schimb, componenta de istorie literară. Tocmai din aceste motive, prima tentativă monografică a constituit-o abia cartea lui Laszlo Alexandru (Criticul literar Nicolae Manolescu, 2003), ajunsă acum la a doua ediţie*.
In Avertisment-ul preliminar, Laszlo Alexandru afirmă că tomul său reprezintă "o analiză de istorie literară" (p. 12) efectuată "din perspectiva foarte pragmatică a documentului" (p. 11). Aserţiunea e doar parţial probată de efortul autorului, care adaugă comentariului propriu-zis un inventar exhaustiv al cronicilor lui N. Manolescu. Pe de altă parte, structura cărţii se revendică de la partiţia clasică a studiului monografic, dat fiind că, după un scurt excurs biografic, sunt analizate rând pe rând "genurile" criticii manolesciene: eseul, monografia, polemica, istoria literară (unde e luată acum in calcul şi ediţia "integrală" a Istoriei critice), teoria literară şi cronica.
Un alt fapt lăudabil e acela că in evaluarea textelor este convocată şi critica criticii, adică diversele reacţii suscitate printre confraţi de articolele/volumele lui N. Manolescu. Asemenea precauţii nu scutesc totuşi discursul autorului de anumite erori. De exemplu, romanul arghezian analizat in Arca lui Noe se intitulează Cimitirul Buna-Vestire, şi nu Bunavestire, cum apare la p. 166; apoi, nu Nicolae Manolescu "reinterpretează" in premieră tradiţionalismul poetic ca latură a modernismului (p. 180) - afirmaţia se găseşte deja in capitolul despre Fundoianu din Istoria călinesciană; sau: clasificar
