Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răzvan pierde meciul cu Victor Piţurcă

Publicat in Jurnalul, vineri 4 iunie 2010 ·

Numele a doi antrenori frecventează informaţiile sportive ale momentului cu asiduitate. Răzvan Lucescu este crucificat după colindul naţionalei prin nişte amicale de toată jena. Victor Piţurcă, pe de altă parte, catalizează imaginaţia celor care propun fel de fel de scenarii legate de viitoarea reconstrucţie a Stelei.

Conjunctura le rezervă celor doi posturi diametral opuse. Răzvan Lucescu reprezintă falimentul unui optimism supralicitat în urmă cu ceva timp. Victor Piţurcă, în schimb, este considerat unul dintre puţinii meseriaşi capabili să recondiţioneze starea de performanţă în Ghencea.

Înjurătura este a lui Răzvan Lucescu. Vorbele bune îl vizează pe Victor Piţurcă. Ironie a sorţii! Schimbare spectaculoasă de roluri. Nu cu mult timp în urmă, Victor Piţurcă, considerat pe atunci un antrenor expirat, era înlocuit de la cârma naţionalei de chiar Răzvan Lucescu, antrenorul care la acea vreme se bucura de un apreciabil capital de imagine.

N-am votat schimbarea de la naţională deoarece fac parte din categoria celor care au încredere în antrenorul Victor Piţurcă. Dar am acordat circumstanţe respectivei decizii, considerând-o ca preţ acceptabil plătit pentru dezamorsarea tensiunilor acumulate în jurul naţionalei. Tensiuni create de o extraordinară presiune folclorică şi mediatică. Nici Victor Piţurcă nu s-a folosit de clauzele contractuale care-i protejau poziţia pentru a se crampona împotriva schimbării.

Printr-o atitudine conciliantă, el a făcut un ultim bine naţionalei pe care o calificase la un turneu european. Mai mult, Victor Piţurcă a fost omul cu care Ionuţ Lupescu s-a consultat atunci când a decis numele viitorului antrenor al naţionalei. Şi Victor Piţurcă nu a avut nimic împotriva lui Răzvan Lucescu.

Momentul schimbării a fost unul extrem de favorabil noului selecţioner. Meciurile oficiale care mai rămă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Frații Tate au ajuns în România. Care a fost primul mesaj transmis presei

Ziare.com acum o ora
Influencerul britanico-american Andrew Tate și fratele său Tristan s-au întors recent din Statele Unite în România, unde sunt acuzați de trafic de persoane și alte infracțiuni. Într-o declarație făcută presei în fața locuinței lor din București, ace

Mike Tyson, după decesul lui George Foreman: Contribuţia sa la box şi nu numai nu va fi niciodată uitată / Omagii aduse şi de foste vedete NBA

News.ro acum 30 minute
Fostul mare pugilist Mike Tyson i-a adus un omagiu lui George Foreman, o altă legendă a boxului, care a murit la 76 de ani. „Condoleanţe familiei lui George Foreman. Contribuţia sa la box şi nu numai nu va fi niciodată uitată”, spune Tyson. El a îns

UPDATE - România a început cu stângul preliminariile CM din 2026: scor 0-1 cu Bosnia / Lucescu: "Mergem înainte" / Reacţiile tricolorilor

News.ro acum 8 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, vineri seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), de selecţionata din Bosnia şi Herţegovina, în prima etapă a grupei H a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. UPDATE - Mircea Lucescu,

Ordinea pe buletinul de vot a candidaților la alegerile prezidențiale este decisă astăzi de BEC

HotNews acum 52 minute
Biroul Electoral Central (BEC) stabilește sâmbătă, 22 martie, la ora 13:00, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinul de vot a candidaţilor la alegerile prezidenţiale din mai. Conform unui comunicat al BEC, tragerea la sorți se va des

Trump revocă statutul legal pentru 530.000 de imigranţi din Cuba, Haiti, Nicaragua şi Venezuela

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Donald Trump va revoca statutul legal temporar pentru 530.000 de cetăţeni din Cuba, Haiti, Nicaragua şi Venezuela aflaţi în Statele Unite, potrivit unui anunţ publicat vineri în Registrul Federal, aceasta fiind c

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 22 martie 2025?

Ziua Constanta acum 41 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, preotul Bisericii din Ancira. Sfântul Vasile a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363) şi a lui Saturnin, guvernatorul Ancirei. El a fost pre

Bogdan Peșchir a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ziua Constanta acum 11 ore
Judecătoria Sectorului 5 a dispus vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Bogdan Peșchir, considerat finanțator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok. Peșchir este acuzat de Parchetul General de săvârșirea infracțiunii de corupere a

Papa Francisc, nevoit „să învețe din nou să vorbească”. O problemă generată de oxigenoterapie

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc îşi recapătă încet forţele în spital, dar trebuie să „reînveţe să vorbească” după utilizarea prelungită a oxigenoterapiei cu flux mare, a declarat vineri cardinalul Victor Manuel Fernandez, relatează Reuters, preluată de News.ro. Cardi

Panică la Timișoara. Zeci de oameni evacuați din cauza unui incendiu izbucnit la subsolul unui bloc cu 9 etaje VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Mai mult de 40 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat, vineri seară, 21 martie, după ce un incendiu a izbucnit la subsolul unui bloc cu 9 etaje din nordul municipiului Timişoara. La faţa locului intervin mai multe echipaje de pompieri. ”A

Horoscop pentru sâmbătă, 22 martie 2025. Multe dispute se vor isca în preajma unei zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Zilele acestea sunt potrivite activitatilor intelectuale, planificarii unor calatorii indepartate, dar si dialogurilor elevate cu cei dragi. Multe lucruri interesante poti afla prin diverse mijloace de comunicare. Cele care-ti vor atrage in m

Vremea

București
acum

sâm.

7°/16°
dum.

7°/18°
lun.

8°/18°
mar.

12°/20°
Iasi
acum

sâm.

5°/16°
dum.

6°/12°
lun.

7°/17°
mar.

9°/19°
Constanta
acum

sâm.

6°/9°
dum.

7°/9°
lun.

8°/12°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/15°
dum.

8°/15°
lun.

9°/19°
mar.

9°/16°
Timisoara
acum

sâm.

8°/14°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

10°/18°