Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul Boc, la 20 de voturi de a doua demitere

Publicat in Ziua de Cluj, sâmbătă 5 iunie 2010 ·

Reprezentanţii opoziţiei recunosc că au declanşat campania achiziţiei de voturi printre parlamentarii puterii. Se aşteaptă noi dezertări din PDL.

Calculele matematice spun că opoziţia trebuiesă mai convingă, începând din acest moment, 20 de parlamentari de la PDL, UDMR,minorităţi sau dintre independenţi să voteze moţiunea de cenzură, pentru ademite Guvernul Boc IV. Opoziţia a pornit “discuţiile de la om la om”, în vremece puterea recunoaşte că ar putea exista “trădători”. Emil Boc riscă zileleacestea să obţină un nou record: singurul premier din istoria României, demisde două ori, în mai puţin de un an. Matematica momentului spune că opoziţia maiare de convins 20 de parlamentari din afara PNL sau PSD, pentru a dărâmaguvernul. Conform legii, pentru a demite guvernul sunt necesare 236 de voturi. în acest moment, PSDşi PNL cumulează, în cele două Camere, 213 parlamentari, dar pot conta pe maxim212 voturi, deoarece, reţinut în arest preventiv, senatorul PSD Cătălin Voicunu va putea participa la vot. în schimb, vor beneficia cu siguranţă de votulproaspătului demisionar din PNL, deputatul Dan Ilie Morega. Odată cu anunţuldemisiei, acesta a precizat că va susţine moţiunea de cenzură. De asemenea,alţi trei parlamentari PDL au anunţat, mai mult sau mai puţin explicit, că vorvota moţiunea. Aceştia sunt senatorul Georgică Severin şi deputaţii MirciaGiurgiu şi Daniel Oajdea. Astfel, cu o mobilizarea maximă la vot, opoziţia aravea, în acest moment, 216 voturi sigure în favoarea moţiunii şi i-ar mai lipsi20. Cel puţin aparent,cel mai uşor de obţinut ar fi voturile a patru deputaţi independenţi,neafiliaţi însă grupului parlamentar al “independenţilor”, membru al coaliţieide guvernământ. Trei dintre aceştia (doi ex-PNL şi unul ex-PSD) au părăsitgrupul independenţilor, nedorind să aibă vreo legătură cu UNPR, în vreme ce alpatrulea este un proaspăt demisionar din PDL. Dacă ar ob

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac asupra unei nave grecești pe Marea Roșie, cel puțin patru marinari au fost uciși

HotNews acum 28 minute
Un atac cu drone și bărci rapide în largul Yemenului a ucis patru marinari aflați pe un cargobot sub pavilion liberian și operat de Grecia, a declarat marți noapte pentru Reuters un oficial care cunoaște subiectul, acesta fiind al doilea incident si

Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest / La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în timp ce temperaturi „extreme” au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Puii ursoaicei ucise pe Transfăgărășan, de negăsit. Sanctuarul Zărnești dezminte preluarea lor

HotNews acum 10 ore
Cei trei pui ai ursoaicei ucise de autorități după atacul soldat cu moartea unui motociclist italian pe Transfăgărășan nu au fost găsiți și nu au ajuns la sanctuarul pentru urși de la Zărnești, au transmis marți reprezentanții centrului de reabilita

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 9 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 10 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 11 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°