Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Rromii din Oltenia şi-au deschis târg second-hand privat, după ce talciocul din Romaneşti a fost desfiinţat

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 iunie 2010 ·

De trei zile, peste o sută de comercianţi şi-au întins marfa pe tarabe, în faţa Complexului Baumax. Mâine se va deschide şi târgul temporar de la Autobaza 2, de pe Strada Râului, al rromilor care s-au mutat din fostul talcioc de la Romaneşti. Astăzi au fost făcute ultimele pregătiri.

Zeci de tarabagii se aflau azi-dimineaţă pe terenul din faţa Complexului Baumax, încercând să-şi vândă produsele la mâna a doua. Preşedintele Sindicatului Liber al Rromilor din România, Ghiţă Radulian, spune că acest târg a fost înfiinţat la mijlocul săptămânii şi că funcţionează legal. „Oamenii au fost disperaţi, au venit la mine să-mi ceară să-i ajut. Este un loc provizoriu, se poate ca pe viitor să ne ducem mai spre centru“, a declarat preşedintele sindicatului, filiala Dolj.

Deşi negustorii aveau înşirate pe mese mormane de haine şi anunţau oferte de zile mari la bijuterii, încălţăminte şi produse electronice, clienţii s-au numărat pe degete. Puţinii trecători au spus că habar nu aveau de existenţa acestui târg. „Eram prin zonă şi am văzut nişte ţigani cu sacoşele încărcate. I-am întrebat unde se duc, şi mi-au zis că la târg, să-şi vândă marfa. M-am ţinut după ei“, ne-a spus Aurelia Stoican (45 de ani).

Târgoveţii spun că au făcut reduceri consistente, ca să scoată profit. „Am dat la safta, ca să atragem omu’. E marfă de firmă, în oraş o găseşti la preţuri de trei ori pe atât“, a zis Ramona Sânziana (35 de ani) care a reuşit, în acest mod, să vândă toate perechile de cercei pe care le aranjase pe o pătură întinsă direct pe pământ.

Între timp, majoritatea rromilor care au plecat din Romaneşti munceau de zor la Autobaza 2, să termine pregătirile pentru mâine, când târgul îşi va deschide porţile. Deşi evenimentul fusese stabilit pentru astăzi, comercianţii l-au amânat cu o zi, pe motiv că nu terminaseră de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 21 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 4 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 35 minute
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°