"Cereti-i surorii dvs. iertare"

(Raspuns la scrisoarea "Aripi frante", F. AS 918)

Un barbat are mustrari de cuget tarzii, pentru ca s-a opus iubirii de tinerete a surorii lui, distrugandu-i viata

Draga domnule Valcu,

Incerc, cu slabele puteri ale cuvintelor mele, sa raspund scrisorii dvs. Va inteleg bine suferinta si stiu cat este de greu sa ai permanent sub ochi dovada vie a unei greseli care a schimbat fara intoarcere vietile celor dragi.

Domnule Valcu, trebuie sa cereti iertare surorii dvs. De vreme insa ce nici cand i-ati cerut sa se desparta n-ati facut-o privind-o in ochi, ci prin scrisoare, nici cand ati vazut-o pe banca in parc n-ati avut puterea sa-i vorbiti, momentul adevarului va fi cu siguranta unul dificil, avand in vedere si boala surorii dvs. Daca va spuneti ca v-a iertat oricum, si nu e cazul sa mai deschideti discutia, continuati in acelasi stil, agonisindu-va inca un motiv de regret.

Ce-ati scris e bun scris, dar usurarea aceasta e de moment, iar sfaturile noastre, oricat de bine intentionate, nu va vor alina mai mult de o zi-doua. Problema ramane si nu se vindeca decat daca va cereti iertare direct, ochi in ochi cu sora dvs., dandu-i si ei prilejul sa va spuna cele nespuse in toti acesti ani si sa plece despovarata din aceasta viata pregatitoare, catre cea vesnica.

Ati spus bine ca orgoliul v-a impiedicat sa va recunoasteti si sa va indreptati greseala, atunci cand inca mai putea fi indreptata. Dar are si orgoliul un leac si un mare dusman, totodata - smerenia. Lucifer a cazut din inaltul cerului din mandrie, Iuda s-a spanzurat, in loc sa-si ceara iertare. Sa facem atunci noi, oamenii obisnuiti, ce n-au putut face un inger si un apostol. Sa ne facem mici si sa ne recunoastem cinstit micimea si greselile; dar nu numai unii fata de altii, ci si fata de Dumnezeu, care era de fata cand noi greseam, lovit