Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Stan - "O schimbare a echipei Dragomir ar fi adus un suflu nou" In replica, Dragomir - "Cei care nu vor sa faca echipa cu mine, sa stea pe tusa"

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 5 iunie 2010 ·

Chiar dacă liberalii se aşteptau să întâmpine probleme în desfăşurarea Conferinţei Judeţene de alegere a noului preşedinte la nivel de judeţ dar şi a noului Biroul Politic, adunarea de ieri a decurs fără probleme însă cu mici şicane, aşa cum îi stă bine şi unui partid ca PNL. Peste 700 de membri delegaţi din tot judeţul au avut onoarea de a-l asculta pe preşedintele partidului, Crin Antonescu, dar şi pe vicepreşedintele Ludovic Orban¸ veniţi special să-i încurajeze echipa care urma să se formeze la malul mării.

De la reuniunea liberalilor de ieri nu a lipsit nici Dănuţ Culeţu, fost candidat la organizaţia municipală care a ieşit din cursă invocând proasta organizare a alegerilor. Chiar dacă prezenţa sa a dat fiori unora dintre membrii din organizaţia judeţeană, fostul prefect al judeţului Constanţa a avut o atitudine demnă şi nu a provocat niciun fel de discuţii cu atât mai mult cu cât era prezent şi preşedintele partidului.

Singurul care a făcut notă discordantă discursurilor colegilor de la prezidiu a fost primarul din Techirghiol, Adrian Stan care a vorbit despre împărţirea care se face în PNL Constanţa, aceea referitoare la băieţii buni şi băieţii răi dar şi despre rezultatele slabe pe care le-a avut organizaţia de Constanţa la alegerile din ultimii ani. "Eu am spus că candidez şi nu am candidat. Dragomir a zis ca zis că nu candidează şi a candidat. Aşadar... Constanţa este pe ultimele locuri pe ţară. O schimbare a echipei Dragomir ar fi adus un suflu nou organizaţiei. Pentru că nu gândesc la fel, am ajuns în echipa băieţilor răi. De ce şi pentru cine sunt băieţi buni şi băieţi răi?!", a declarat Stan. De menţionat faptul că Adrin Stan şi-a depus candidatura pentru un post de membru în cadrul Biroului Politic Judeţean.

În replică la aspectul legat de băieţii buni şi băieţii răi, Puiu Haşotti a declarat că "nu există băieţi buni şi băieţi răi c

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°