DEZBATERE. Tradiţia culinară a fost un subiect gustat în cadrul întâlnirilor pe tema definirii identităţii Sălajului. La iniţiativa autorităţilor judeţene, sălăjenii se căznesc de aproape patru luni să îşi recupereze şi să îşi definească identitatea locală.

Ultima rundă din seria de dezbateri pe tema identităţii sălăjene a avut loc joi seară şi a fost cea mai gustată. La propriu şi la figurat, fiindcă a fost vorba despre bucătăria tradiţională sălăjeană. „Ilustrarea” dezbaterii a căzut în sarcina lui Mircea Groza, bucătarul care a condus spre glorie echipa „Nişte ţărani”, la Festivalul de Gătit în Aer Liber de anul trecut.

Timp de o lună, el a bătut Sălajul până în cele mai mici şi îndepărtate cătune, să strângă reţetele mătuşii Trejica sau ale lui Zsuzsi néni, dintre care sălăjenii să aleagă acel produs culinar care să îi reprezinte cu succes în lume.

De la cholent la ciolent

Prima concluzie referitoare la bucătăria tradiţională a Sălajului a fost că reprezintă un mix multietnic evident, influenţat şi de statutul social pe care l-au avut unii şi alţii în colectivităţi, de-a lungul vremii. Un astfel de exemplu se găseşte în Hida, pe Valea Almaşului, unde existau la începutul secolului trecut 18 prăvălii şi trei abatoare, iar în sat convieţuiau evrei (negustori), maghiari şi români, care lucrau în casele celor înstăriţi.

După cum obişnuiau să povestească bătrânii satului, vinerea până la apusul soarelui familiile de evrei pregăteau de sărbătoarea Sabatului un fel de mâncare specială, numit „cholent”, bazată pe carne de vită sau gâscă afumată. Sacrificarea animalului revenea unui român, care dacă nu reuşea să răpună animalul dintr-o singură lovitură, rămânea cu el, fiindcă mâncarea nu ar mai fost coşeră. În timp, ţăranul de Sălaj a trecut de la vita de „cholent” la ciolentul neaoş, cu afumătură de porc. Deloc coşer.

De marşat pe