Codul muncii prevede clar plata egală pentru muncă egală, dar fieare minister interpretează acest principiu după bunul plac.
Astfel, potrivit unui top alcătuit de Realitatea TV, cel mai bine plătiţi şoferi sunt - cum altfel - cei de la Ministerul Finanţelor, unii dintre ei având un venit net de peste 4.200 de lei pe lună.
Lor le suflă în ceafă cei de la Ministerul Muncii, care obţin puţin peste 4.000 de lei pe lună.
La Finanţe, şoferii se împart pe mai multe categorii, deoarece o serie de mânuitori ai volanului de la această instituţie au salarii nete cuprinse între 2.500 şi 3.900 de lei pe lună.
Bufetierii şi îngrijitorii de la Finanţe sunt pe aceeaşi treaptă social-economică, ei câştigând câte 2.370 de lei pe lună.
Acelaşi minister are o Direcţie generală de ajutor de stat şi practici neloiale, unde un/o secretar(ă) dactilograf(ă) primeşte o leafă netă de peste 2.100 de lei pe lună.
Topul salariilor celor cu studii medii din ministere şi instituţii subordonate n-ar fi complet fără salariul femeilor de serviciu, una dintre acestea încasând peste 3.200 de lei pe lună de la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, unde este angajată.
Aceste salarii sunt cele aferente lunii aprilie, când s-au acordat, în plină criză economică, prime de Paşti de multe milioane de lei vechi la mai toate ministerele şi instituţiile de stat. Codul muncii prevede clar plata egală pentru muncă egală, dar fieare minister interpretează acest principiu după bunul plac.
Astfel, potrivit unui top alcătuit de Realitatea TV, cel mai bine plătiţi şoferi sunt - cum altfel - cei de la Ministerul Finanţelor, unii dintre ei având un venit net de peste 4.200 de lei pe lună.
Lor le suflă în ceafă cei de la Ministerul Muncii, care obţin puţin peste 4.000 de lei pe lună.
La Finanţe, şoferii se împart pe mai multe categorii, deoarece o serie de m