Melomanii braşoveni sunt invitaţi din nou, sâmbătă seară, de la 18.30, la Opera Braşov. După ce săptămâna trecută au avut parte de „Falstaff”, singura operă comică a lui Verdi, în această seară, artiştii Operei vor prezenta cea mai melodioasă, dar tragică operă a lui Donizetti - „Lucia di Lammermoor”. Spectacolul a avut premiera în 1835, la Neapole, libretul fiind scris după romanul lui Walter Scott - „Mireasa lui Lammermoor”. La Braşov, în regia semnată de Cristian Mihăilescu, piesa a fost prezentată publicului în 2006. Acum, spectacolul revine pe scena braşoveană şi este singura reprezentaţie a anului 2010. Acţiunea operei în trei acte se petrece în Scoţia sfârşitului de secol al XVI-lea. Lordul Enrico Asthon, duşman de moarte al familiei Ravenswood, reuşise printr-o serie de fărădelegi să distrugă aproape toată această familie şi să-i acapareze averea. Situaţia lui era însă critică, deoarece căzuse în dizgraţia reginei. Ultima scăpare o întrevedea în căsătoria surorii sale, Lucia, cu lordul Arthuro, favorit al curţii. Lucia însă era logodită cu Edgardo, care e nevoit să plece pentru un timp în străinătate. În acest timp, fratele Luciei, Enrico, încearcă să o convingă pe Lucia, că logodnicul ei a uitat-o şi să se căsătorească cu lordul. În cele din urmă, Lucia acceptă, însă chiar în timpul nunţii apare fostul logodnic, care o blestemă pe Lucia. Aceasta îşi va pierde minţile şi-l va omorî pe soţul ei – lordul. În cele din urmă, vestea morţii nefericitei Lucia este prea dureroasă pentru Edgard… care, fără ezitare se sinucide. Spectacolul din această seară va avea o distribuţie de excepţie: Valentina Mărgăraş, Valentin Marele, Sorin Lupu (Opera Naţională - Cluj), Mihai Irimia, Dumitru Octavian (Opera Naţională - Iaşi), Sonia Hazarian, Mugurel Oancea. Regia este semnată de Cristian Mihăilescu, iar la pupitrul dirijoral va fi Traian Ichim. Preţul biletelor este de 10 şi