Gelozia este un sentiment normal, de care nimeni nu scapă. Psihologii spun că originea lui se află în copilărie şi că, pentru a vă domoli suferinţa, trebuie să depăşiţi posesivitatea şi să învăţaţi să vă controlaţi emoţiile.

Cât de normală este gelozia în cuplu

De ce ne minţim pe noi înşine

Înainte de orice, gelozia înseamnă durere. În cartea „Cum să fim fericiţi în cuplu", publicată în limba română la Editura Trei, psihoterapeutul francez Gérard Leleu scrie că gelozia este reversul pasiunii amoroase, adică distrugere: a noastră şi a celuilalt, pentru că ne roade mintea prin gânduri obsesive, ne subminează corpul, pe care îl îmbolnăveşte, ne macină somnul şi ne împinge la conduite agresive faţă de noi înşine sau faţă de partener (de la acte meschine şi gesturi dramatice până la crimă pasională).

„Fostul meu iubit devenise foarte gelos pe prietenii mei - în gaşca mea sunt mulţi băieţi şi toţi frumoşi foc", povesteşte Ana, 24 de ani. „Se supăra, eu trebuia să insist să văd ce are, nu vorbea, până la urmă îmi zicea că iar am fost cu ei şi pe el l-am lăsat acasă... Într-o seară, la o petrecere, eu am vorbit mai mult cu ei, iar el s-a simţit neglijat. După ce a plecat gaşca, m-am dus la el, evident. Întâi m-a ignorat, iar apoi a început să ţipe la mine."

Cum se declanşează mecanismul durerii

Psihologii spun că gelozia îşi are rădăcinile în copilărie şi că se naşte din nevoi şi din dorinţe nesatisfăcute. Prima oară, gelozia poate să apară când mama pleacă de lângă copil pentru a se apropia de tată (de exemplu seara, la culcare, când părinţii se retrag în dormitorul lor).

„Copilul resimte acest lucru ca pe un abandon, chiar ca pe o trădare şi, în suferinţă, îşi dă seama că mai există un altul în afara lui. Durerea este intensă, iar rana e profundă", explică Leleu. A doua oară, gelozia apare în momentul înţărcatului, când mama îi retr