Prietenul meu, Nic Ularu, profesor de scenografie la Universitatea Carolinei de Sud, mi-a spus că, aici, la Sibiu, atât anul trecut, cât şi anul ăsta, a avut parte de un ajutor prompt de la voluntarii japonezi.

E vorba de câtevazeci de tineri japonezi care activează la Festivalul Internaţional de Teatru.Da, poate pare de necrezut, dar sute de tineri au venit aici ca voluntari (decinu sunt plătiţi) şi fac treabă excelentă. Unii dintre voluntari sunt dinJaponia, ceea ce nu e chiar de colea. Nici ei nu sunt plătiţi.

Una e să fiivoluntar dacă eşti sibian, alta, dacă vii tocmai de peste mări şi ţări. NicUlaru mi-a spus că anul trecut a făcut un atelier de costume care trebuia urmatde o paradă. Nu a găsit mulţi amatori care să îmbrace acele costume populare,aşa că a apelat la voluntarii japonezi care au fost exemplari în punctualitateşi disciplină. Anul ăsta, la fel,avea nevoie de câţiva oameni în pus ca să îmbrace nişte costume colorate,făcute din tot felul de materiale neconvenţionale. Salvarea a venit tot de lavoluntarii japonezi care au venit şi la atelier, şi la paradă, cu bucurie şipunctualitate. “Sunt impecabili”, mi-a zis Nic Ularu, “te poţi baza pe ei pânăla capăt”. Am fost mai atent şi i-am observat prin Sibiu, pe la spectacole.Sunt tăcuţi şi eficienţi, se mişcă repede, nu refuză nimic din ceea ce potface. Nu ştiu cum a ajuns Constantin Chiriac, directorul TeatruluiNaţional Radu Stanca şi al Festivalului,la tinerii japonezi. (Nu ştiu dacă ştiţi, la Teatrul sibian există angajat şiun actor japonez!). Rămâne una dintre taiele organizatorice ale lui, şi nu esingura. Cert e că, an de an, dai peste voluntariijaponezi, iar asta e un fel de siguranţă în plus că lucrurile vor merge bine.îmi şi imaginez cum se recrutează ei în Japonia, cum se duce vestea că e unfestival în România, unde sunt aşteptaţi, cum îşi povestesc experienţele deaici. Pornind de l