Ei cer guvernanţilor să reintroducă de urgenţă susţinerea financiară pentru sectorul zootehnic începând cel mai târziu cu trimestrul trei al acestui an
Amintind că, în urmă cu 12 ani, asociaţiile profesionale din domeniul agroalimentar atrăgeau atenţia asupra faptului că evaziunea fiscală va face ca o populaţie săracă să nu-şi permită nici măcar alimente ieftine, reprezentanţii Cooperativei Agricole Muntenia anunţă că susţin implementarea taxării inverse şi cer guvernanţilor să reintroducă de urgenţă susţinerea financiară pentru sectorul zootehnic începând cel mai târziu cu trimestrul trei al acestui an.
"De 12-15 ani asociaţiile profesionale, precum şi partide aflate în opoziţie, au solicitat reducerea TVA la produsele alimentare. Ne-am lovit permanent de un refuz categoric al celor ce conduceau destinele agriculturii şi ale finanţelor. De vreo 2-3 ani, mai multe asociaţii reprezentative ale sectorului agricol şi alimentar, dându-ne seama că în mod obsesiv ni se spune că nu se poate reduce TVA la produsele alimentare pentru că nu ne lasă ba UE, ba FMI, am solicitat introducerea taxării inverse. Iată că în sfârşit măsura este pe cale să fie implementată, iar noi, reprezentanţi ai sectorului zootehnic de creştere a porcului, o susţinem ca fiind singura de natură a limpezi piaţa şi a o reda producătorilor români", a declarat ieri Mihai Lungu, preşedintele Cooperativei Agricole Muntenia.
Mihai Lungu: Va dispărea obiectul muncii evazioniştilor
El a explicat, într-un comunicat, că singura verigă care va plăti TVA, pe traseul parcurs de produs de la producător până la vânzătorul cu amănuntul, este acesta din urmă, care, la rândul său, îl va încasa de la cumpărătorul final.
"Garda financiară nu trebuie să se concentreze decât pe vânzătorul final, care este singura verigă care colectează TVA şi trebuie să-l verse în cea mai mare par