Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalurile de bere nu se demodează niciodată

Publicat in Curierul, sâmbătă 5 iunie 2010 ·

Muzica bună, băuturile şi distracţia îi reunesc pe mulţi oameni la astfel de evenimente

Festivalurile de toate genurile din toată lumea sunt aşteptate cu mare interes de mulţi oameni, iar atunci când mai sunt stropite cu vin sau bere, deja atmosfera se mai destinde şi oamenii se simt în largul lor.

Nemţii ştiu să petreacă de două secole la Oktoberfest

Unele dintre cele mai cunoscute festivaluri sunt cele de bere, iar dintre acestea unul care scrie istorie pentru cunoscători este Oktoberfest. Oktoberfest este atât un simbol, cât şi o tradiţie în Germania, cu milioane de oameni care au petrecut cel puţin o zi la acest megaeveniment. Are loc în fiecare an, lângă oraşul München, în sudul Germaniei, lângă graniţa cu Austria. Anul acesta, festivalul va celebra al doilea secol de existenţă, iar evenimentul va fi mai mare decât oricând. Deşi festivalul este ţinut de obicei în ultimele săptămâni din septembrie şi primele zile din octombrie, numele festivalului este o moştenire al primului festival ţinut aici. Şi chiar dacă acesta este originalul şi cel mai renumit Oktoberfest din lume, există multe alte oraşe care îl serbează în fiecare an la o scară mai mică. În 2010, startul oficial al festivalului va fi pe 18 septembrie şi se aşteaptă să fie cel mai mare de până acum, iar acest lucru nu trebuie uitat, deoarece în fiecare an aproximativ 6 milioane de oameni sosesc la Oktoberfest.

La Oktoberfest se bea bere, râuri de bere servită la halbe de un litru. Pe lângă această activitate, la Oktoberfest se poate şi mânca: jumătăţile de zburătoare se perpelesc în văzul lumii, cârnaţii şi fripturile îşi aşteaptă alineate cumpărătorii. Pentru cei care, dintr-un motiv sau altul, preferă carnea albă, există o firmă cu tradiţie ce comercializează, într-un cort situat chiar lângă intrarea principală, peşte prăjit la proţap, numit de bavarezi Stekerlfisch (peşt

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum 36 minute
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum o ora
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 47 minute
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum o ora
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/26°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°