Povestea unui calugar transilvanean, luptator cu crucea, pentru apararea ortodoxiei. Daca n-ar fi existat, probabil ca viata spirituala a Transilvaniei ar fi fost astazi mult mai saraca...
BOBALNA
Inchisoarea-altar
Temnita unui sfant... Preotul tine in palme un manunchi masiv cu sute de chei. Ne aflam in fata unui castel secular, care apartine unei batrane bogate, ce traieste departe de tinuturile Bobalnei. Sutele de hectare de paduri dimprejur sunt doar ale ei. Insa batrana a lasat conacul in paragina, iar satenii ce pastreaza cheile n-au mai intrat de multa vreme pe fosta mosie, astazi salbaticita. Parintele Cosma Oliver le-a obtinut cu greu. Habar nu are care-ar putea fi cea potrivita. Nici taranul care i le daduse nu stia. El n-avea voie sa intre, doar le pastra. Si sunt multe, vreo 200. Incearca una, la poarta de afara. Prima pe care a pus mana. Uimitor - o nimereste exact pe cea care trebuie! La usa din spate a conacului mai alege una. Tot la intamplare. Iar usa se deschide incet, c-un scartait prelung, lasand doar o fasie de lumina sa strabata intunericul ranced... Preotul ramane in prag, uluit, cu privirea ravasita si noianul de fiare atarnandu-i in maini: "Incredibil. Doamne, poate chiar Sfantul Sofronie a vrut sa intram azi aici...".
Celula sfantului e aproape de intrare, la piciorul unei scari altadata maiestuoase, ce urca serpuit spre saloanele de sus. Pastrata intocmai din vremurile acelea, de la 1750. Usa cafenie, cu gemulet zabrelit. Carcera rece si uda, ingusta cat ar putea face un om doar doi pasi. Ce umilinta sa fii intemnitat aici, sub scarile din opulentul castel al "fispanatului" de Hunedoara! Sa-i vezi printre gratii pe grofii si cuconitele maghiare cum isi poarta straiele luxoase, trecand prin fata gemuletului intunecos, hohotind nestingheriti, la balurile stralucitoare din acest castel luminat, aflat in mijlocu
