Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa cuscrului ministrului de Interne, percheziţionată de poliţişti

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 iunie 2010 ·

Locuinţa cuscrului ministrului de Interne, Vasile Blaga, a fost percheziţionată de către poliţişti şi procurori, care căutau o sabie, obiect de patrimoniu dispărut în 2005 din Muzeul Deva. În locul sabiei, oamenii legii au găsit două manuscrise bisericeşti, datate în secolul al 18-lea.

Procurorii de pe lângă Parchetul Tribunalulului Hunedoara, însoţiţi de poliţie, au căutat în locuinţa lui Ioan Octavian Rudeanu, cuscrul ministrului de Interne şi fost şef al Direcţiei pentru Cultură Hunedoara, un obiect de patrimoniu deosebit de valoros, "Sabia de la Boiu", artefact declarat dispărut de la Muzeul din Deva în 2005.

Oamenii legii au descins în casa cuscrului ministrului de Interne după ce au aflat că acesta a cumpărat sabia de la un angajat al muzeului.

În locuinţa lui Ioan Octavian Rudeanu, care este şi preot, au fost găsite, în locul sabiei, mai multe icoane şi cărţi vechi, obiecte "susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional".

Potrivit procurorilor, o parte dintre obiecte provin de la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi au dispărut în momentul reconstrucţiei lăcaşului de cult.

Cât de importante sunt cele două manuscrise, CITEŞTE AICI

În lipsă de dovezi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a stabilit netrimiterea în judecată a lui Octavian Rudeanu, care a afirmat că a primit obiectele moştenire. Procurorii au stabilit că posesia asupra bunurilor e prezumată de bună-credinţă. Oamenii legi i-au lăsat acestuia manuscrisele şi icoanele.

Cuscrul lui Vasile Blaga a fost şef al Direcţiei pentru Cultură Hunedoara în perioada 2001-2005. Ioan Rudeanu şi Vasile Blaga au devenit rude în 21 iunie 2008, când fiul hunedoreanului, Ionuţ, şi fata ministrului, Agathe, s-au căsătorit.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 52 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 55 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod galben de averse torențiale și grindină în județul Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni în județul Tulcea pentru astăzi, 15 iulie 2025, între orele

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°