Un film psihologic cu accente hilare, prea lung pentru a cuceri publicul, dar prea bine făcut ca să fie socotit un eşec este “Aurora” (foto) de Cristi Puiu, prezentat în premieră naţională la Cluj joi seara.
Regizorul propune o peliculă de trei ore, încare joacă şi rolul principal, şi care urmăreşte transformarea unui tipdivorţat şi cu copii într-un criminal care ucide patru oameni. De ce? Greu despus, căci motivul nu este unul evident, care să-ţi sară în ochi, ci rezultatulunei acumulări de elemente traumatice psihic. Viorel Ghenghea este un omoarecare, la prima vedere, dar pe măsură ce îi urmăreşti viaţa, îl descoperi caun “ciudat”, taciturn, cu răspunsuri în doi peri, izbucniri de furie şi replicisarcastice. Totuşi, abia la jumătatea filmului apare arma crimei, şi niciatunci prevestind viitoarea desfăşurare a acţiunii. Viorel va ucide patrupersoane, apoi se va preda poliţiei, supunându-se docil năucitoarei proceduribirocratice. Asta se întâmplă în trei ore în “Aurora”, punând la încercarerăbdarea spectatorului, provocându-i o anumită iritare prin tempoul lent şicadrele de filmare neconvenţionale, în care personajele doar se aud, în timp cevezi conturul unei uşi sau ceafa unui om – de remarcat imaginea lui ViorelSergovici. Filmul plictiseşte uneori,stârneşte interesul sau reacţia alteori, la final ţi se pare că-i lipseşteceva, iar a doua zi începi să te gândeşti la el şi nu mai ai opinia proastă dinziua precedentă. E însă o chestiune de timp ca “declicul” interior al filmuluisă devină limpede în mintea privitorului. Titlul dat de Cristi Puiu e otrimitere la substantivul comun “auroră”, dar pelicula e o replică la “Sunrise”(“Răsărit”) de Murnau, spune regizorul.