Francesca Schiavone a devenit prima jucătoare din Italia care se impune într-un turneu de Mare Şlem, în urma succesului obţinut astăzi în ultimul act de la Roland Garros în faţa australiencei Samantha Stosur.
A 17-a favorită a turneului parizian este a doua persoană din Italia care cucereşte unul dintre cele patru turnee de elită, Schiavone depăşind-o pe Stosur cu scorul de 6-4 7-6 (2) în finala de la Roland Garros. Singurul italian care cucerise un titlu de Mare Şlem era Adriano Panatta, învingător tot pe zgura din capitala Franţei, în 1976.
Stosur, locul şapte mondial, a devenit prima jucătoare din Australia care ajunge în ultimul act al unui turneu de Mare Şlem după o pauză de 30 de ani, Evonne Goolagong jucând finala la Wimbledon în 1980. Stosur, care le învinsese la Roland Garros pe Justine Henin, Serena Williams şi Jelena Jankovic, a cedat în finală în faţa lui Schiavone, pe care o învinsese în toate cele trei întâlniri directe de anul trecut.
Schiavone nu reuşise să depăşească sferturile de finală la Roland Garros până în acest an şi, la 29 de ani, devine cea de-a doua cea mai în vârstă jucătorare care se impune în Campionatele Franţei, după Sue Barker, care a cucerit titlul în 1976.