Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Salariaţii Protecţiei Sociale, executaţi silit să plătească ratele la bănci

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 iunie 2010 ·

Pe numele a peste o sută de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au fost emise titluri exectorii. Majoritatea salariaţilor au veniturile mai mici decât ratele lunare. Oamenii sunt disperaţi şi se gândesc să-şi pună capăt zilelor.

La sediul DGASPC Gorj au sosit notificări de la bănci pentru reţinerea de până la 50 la sută din salariul net pentru 101 angajaţi care nu şi-au achitat ratele. La începutul anului, aceştia şi-au pierdut sporurile şi alte drepturi salariale prin decizia de reîncadrare, ajungând să câştige doar câteva sute de lei pe lună şi nu mai au bani să-şi plătească ratele la bănci.

Din cauză că nu mai poate face faţă problemelor, Cornelia Bercea, de 45 de ani, din Bumbeşti-Jiu, a ameninţat că se spânzură. Aceasta lucrează, de câţiva ani, ca îngrijitor la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi „Bîlteni“ din municipiul Târgu-Jiu. „Am un venit de 600 de lei. Am rate la două bănci, de 180 de euro şi respectiv 550 de euro. Cred că o să mă spânzur. Mi-am amanetat tot aurul, pentru că am o fată în întreţinere. E inadmisibil să primim atâţia bani, mai ales că lucrăm cu oameni bolnavi psihic. Recent am fost bătută de un bolnav şi am vânătăi pe mâini“, ne-a spus cu lacrimi în ochi femeia.

Nu mai au sporuri

Sporul de 75% pe care îl primeau pentru că lucrează cu persoane grav bolnave, cu handicapuri severe psihice şi locomotorii, a fost anulat. Majoritatea au împrumuturi făcute în urmă cu câţiva ani, iar acum au ajuns în pragul disperării pentru că nu mai a cu ce să-şi întreţină copiii. Mai rău este că guvernanţii le vor mai tăia încă 25 la sută din drepturle salariale. Mulţi dintre angajaţi au salariile mai mici decât ratele şi merg la sapă să câştige un ban în plus. „Fac aproape zilnic naveta de la 57 de kilometri ca să ajung la serviciu. Ne-a fost tăiat ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 25 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 4 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°