Peste o mie de persoane au umplut aseară Piaţa Unirii din centrul Sibiului pentru a asista la spectacolul "Vertical", al companiei Xtrem.
CITEŞTE ŞI:
Teatru în cordelină, pe acoperişurile a două hoteluri, la Festivalul de la Sibiu
Semafoare inteligente în cea mai aglomerată intersecţie din Sibiu
Cele mai tari evenimente ale zilei în Festivalul de Teatru de la Sibiu
Deşi sibienii au avut de unde alege în perioada acesta, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu desfăşurând-se în ultimele şapte zile aproape 300 de evenimente, teatru, spectacole şi concerte, reprezentaţia celor de la Xtrem a fost foarte aşteptată. Zeci de oameni s-au adunat să vadă numai repetiţiile pentru spectacol.
O jumătate de oră înainte
Oamenii au început să ajungă în Piaţa Unirii cu aproape o jumătate de oră înainte de spectacol. Ceea ce a atras cel mai mult a fost faptul că sportivii - artişti din cadrul trupei propuneau un spectacol care să îmbine muzica cu elemente de acrobaţie realizate la zeci de metri înălţime, chiar pe faţadele a două hoteluri aflate faţă în faţă.
Corpurile paralele cu solul
"Sfidând gravitaţia, acrobaţii dansează la înălţime. Corpurile lor devin paralele cu solul, în vreme ce picioarele se sprijină pe scena improvizată. Trupa îmbină dansul cu acrobaţia şi gimnastica, folosind elemente preluate din sportul extrem. Coregrafia conţine elemente de acrobaţie cu grad mare de dificultate la sol. De această dată, acrobaţiile se desfăşoară la metri deasupra pământului. Faţada clădirii şi corpurile acrobaţilor sunt, în acelaşi timp, ecran de proiecţie pentru o animaţie care susţine spectacolul. Totul are ritm. Muzica întregeşte spectacolul, atât în plan imagistic, cât şi coregrafic", explică Dorel Moiş, regizorul şi coregraful trupei.
VIDEO: DAN CLAUDIU BUZDUGAN