Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţa fără Sandu Neagu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 iunie 2010 · ·

La o lună şi jumătate de la dispariţia fostului internaţional, soţia şi cei doi copii încă nu şi-au găsit un acoperiş deasupra capului. Sandu Neagu a plecat dintre noi la vârsta de 61 de ani. A lăsat în spate un băieţel care vrea să-i calce pe urme, dar care deocamdată visează la o garsonieră.

Cristina Neagu, a doua soţie a lui Sandu, în vârstă de 43 de ani, împreună cu cei doi copii, Robert (6 ani) şi Ingrid (8 ani), locuiesc într-o cămăruţă din incinta Stadionului „Valentin Stănescu".

„Măcar suntem aproape de cimitirul de pe Giuleşti Sârbi", spune soţia regretatului fotbalist. Cum a ajuns familia lui Sandu Neagu pe drumuri? „În 2002, Sandu a vândut garsoniera pe care o avea în Bucureşti şi ne-am mutat la Vidra, în locuinţa părinţilor mei. Ne-am băgat şi gaze, nu ne mai lipsea nimic şi duceam o viaţă liniştită la munte. Apoi într-o bună zi ne-am trezit cu cămătarii la uşă. Apartamentul era pe numele mamei mele, care se împrumutase de la nişte cămătari, fără ca eu şi Sandu să ştim. Crezi că i-a fost cuiva milă de noi? Ne-au dat afară în şuturi şi nu aveam încotro să mergem, aşa că a trebuit să venim pe Giuleşti. Am avut noroc cu domnul Copos şi domnul Dinu Gheorghe care ne-au oferit ajutorul", mărturiseşte mama celor doi copii.

„Vrem o casă pe numele lui Săpunaru"

Mergem la cimitir, acolo unde îşi face veacul marele jucător de la Guadalajara. „Mami, nu mai plânge, ne-ai promis că nu o să mai plângi", o roagă micuţii, în timp ce aşază şi ei câteva flori pe mormântul legendarului fotbalist. „Oricum, florile acestea nu rezistă până mâine. Se fură ca în codru aici. Lui Nae Manea i-au spart maşina când a venit la înmormântare", spune obişnuită doamna Cristina.

Cristina Neagu speră să rezolve problema locuinţei până la toamnă, pentru ca cei doi copii, Ingrid şi Robert, să meargă la şcoală din septembrie. „I-am înscris deja la şcoală, iar acum a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum o ora
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum o ora
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 4 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 5 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 2 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Turul Franței. Thymen Arensman a câștigat etapa a 14-a, prima sa victorie în Marea Buclă

Mediafax acum o ora
Ciclistul din Țările de Jos Thymen Arensman (Ineos Grenadiers) a câștigat sâmbătă seară cea de-a 14-a etapă din Turul Franței, după aproape cinci ore, rundă disputată între Pau și Luchon-Superbagnères, pe o distanță de 182.6 kilometri. Ciclistul de

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

MotoGP: Marc Marquez a câştigat sprintul în Cehia. Emoţii pentru spaniol din cauza unei anchete privind presiunea în pneuri

News.ro acum o ora
Marc Marquez (Ducati) a obţinut, sâmbătă, în cadrul Marelui Premiu al Cehiei, a 11-a victorie în sprint din sezonul MotoGP, dar bucuria spaniolului a fost amânată pentru scurt timp din cauza unei investigaţii privind încălcarea regulilor privind pre

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°