Fantoma lui Cătălin Voicu bântuie prin Palatul Snagov, acolo unde parlamentarii PDL au fost chemaţi duminică seară de preşedintele Traian Băsescu pentru a le fi arătată pisica Opoziţiei în cazul în care trădările vor influenţa decisiv votul la vreuna dintre cele două moţiuni de cenzură.
Optimiştii de la televiziuni susţineau că proiectul de lege cu privire la reducerea pensiilor ar putea fi modificat în această seară, mai ales că independenţii lui Oprea au condiţionat votul împotriva moţiunilor prin neamputarea veniturilor pensionarilor. Subliminal, UNPR mai vrea probabil unu-două portofoliii în guvern, persoanele vizate fiind Marian Sârbu pentru Muncă şi Steriu la Agricultură.
Curios este că toţi cei ieşiţi la picnicul de la Snagov, conform unor surse citate de Evenimentul zilei, au fost rugaţi să-şi închidă telefoanele, pentru a nu mai apărea înregistrări în presă, de parcă scurgerile anterioare s-ar fi făcut fără voia lui Zeus. Oricum, în cazul în care informaţiole sunt certe, din două una: ori structurile se pregătesc să încline steagul, ori procentul de trădători e prea mare.
Fantoma lui Cătălin Voicu bântuie prin Palatul Snagov, acolo unde parlamentarii PDL au fost chemaţi duminică seară de preşedintele Traian Băsescu pentru a le fi arătată pisica Opoziţiei în cazul în care trădările vor influenţa decisiv votul la vreuna dintre cele două moţiuni de cenzură.
Optimiştii de la televiziuni susţineau că proiectul de lege cu privire la reducerea pensiilor ar putea fi modificat în această seară, mai ales că independenţii lui Oprea au condiţionat votul împotriva moţiunilor prin neamputarea veniturilor pensionarilor. Subliminal, UNPR mai vrea probabil unu-două portofoliii în guvern, persoanele vizate fiind Marian Sârbu pentru Muncă şi Steriu la Agricultură.
Curios este că toţi cei ieşiţi la picnicul de la Snagov, conform unor su