Poate ca era timpul ca reflexele misogine ale politicii si societatii romanesti, in general, sa fie zguduite de aparitia unei femei politician de mare calibru. Ar fi fost salutara ascensiunea fulminanta, inclusiv spre cea mai inalta functie in stat, la o adica, a unei femei politician de competenta, forta si consistenta unor Mona Musca sau Monica Macovei.
Dar ascensiunea fulminanata a Elenei Udrea, devenita in ultima vreme cea dintai voce a PD-L, cu evidente ambitii de o inaltime ametitoare, este de o toxicitate letala din multe puncte de vedere.
In primul rand, Elena Udrea, devenita sefa peste un minister mamut, cu un acces remarcabil la fonduri europene, nu a dovedit, practic, nicio competenta care sa o recomande pentru acest protofoliu. Nici macar in profesia de baza a domniei sale nu a fost exact o somitate. Ca ministru al Turismului nu a avut niciun rezultat exceptional in profida campaniilor publicitare extrem de scumpe, mai mult in interesul propriei persoane decat in cel al domeniului pastorit.
Asa se face ca desi am vazut-o pe blonda ministreasa in toate ipostazele si peisajele posibile, desi s-a suit pe cal si pe bicicleta, desi a jucat tenis la Paris cu Ilie Nastase, incasarile din turism au fost anul trecut mai mici decat cele din 2008. Nici nu putea fi altfel intr-un an de criza intr-o tara cu infrastructura si servicii mizerabile. Elena Udrea a fost pur si simplu inutila pe bani publici, asa cum ar fi orice ministru peste un domeniu 99% privatizat. Iar drept recompensa pentru aceasta deplina inutilitate, din iarna, d-na Udrea a primit si felia lui Vasile Blaga. In noua pozitie s-a remarcat doar prin plantarea apropiatilor in pozitii cheie.
Dar poate ca Elena Udrea o fi avut vreun proiect politic care o recomanda pentru ascensiunea fulminanta. Eu nu-l stiu, insa. A castigat alegerile in colegiul din Drumul
