Adolescentul a crescut pe malul lacului Cinciş. Pentru că unchiul său era antrenor la canoe, încă dinainte de a merge la şcoală, pe când orice pagaie era de două ori mai lungă decât el, şi-a petrecut mare parte din vacanţele mari la baza sportivă.

Pişta era porecla lui în calitate de mezin al grupei de sportivi, „numele conspirativ” cum se amuză Bogdan. Îi plăcea apa, nu-i vorbă, dar că va deveni unul dintre cei mai buni canoişti avea să-şi dea seama abia mai târziu, când pe la vreo zece ani antrenorul l-a trimis cu barca să cheme un sportiv care se afla pe lac. S-a dus cu barca, dar de întors s-a întors cu canoea şi zice că atunci l-a prins „microbul”, acela a fost momentul în care şi-a dat seama că pagaia şi canoea aveau să facă parte, ani în şir, din viaţa lui.

Între timp, a adunat câteva zeci de medalii de la regate (competiţii regionale de mai mică anvergură), dar şi de la campionatele naţionale. Un singur lucru îi lipseşte, o medalie de aur la naţionale, care a trecut pe lângă el şi la balcaniada din Serbia, în septembrie 2009.

Medaliat la 13 ani

Prima medalie, tot de argint, a primit-o în 2005, când avea numai 13 ani, la campionatul naţional de viteză de la Piteşti, iar mai nou, pentru că e unul dintre cei mai buni canoişti, a fost selectat în lotul naţional şi s-a pregătit un an la Bascov-Budeasa, în Argeş.

„E mult mai greu decât aici, la Cinciş, în primul rând pentru că nu mai e acasă, dar şi pentru că întreg regimul de viaţă e diferit: trebuie să muncesc mai mult, sunt alţi antrenori şi programul e mult mai strict.

Pentru a avea mai mult timp de antrenamente, avem şi scutire de la unele ore, printr-un ordin al Federaţiei, aşa că mergem doar două zile pe săptămână la şcoală. În schimb, parcurg zilnic cel puţin 32 de kilometri cu canoea”, a povestit Bogdan.

Cu schiurile pe apă

În urmă cu câţiva a