În ultima zi dedicată exclusiv bărbaţilor de la Târgul MenFest se decide lotul României pentru campionatul mondial al tăietorilor de lemne, Stihl Timbersports.
Competiţii, adrenalină, gadget-uri, tuning, motociclete şi femei frumoase, acestea au fost elementele principale ale Târgului MenFest, ajuns la final, după trei zile de distracţie.
Ultima zi a târgului de la Romexpo găzduieşte de la ora 12.00 Cupa Finală a Concursului de skandenberg. De asemenea, astăzi de la ora 15.00, în premieră în România, se decide lotul reprezentativ al ţării pentru prima participare la campionatul mondial al tăietorilor de lemne.
Ultima zi va fi presărată cu spectacole de drift, iar de la ora 18.00 Circa Şapte va susţine un concert.
Tot astăzi este desemnată şi câştigătoarea concursului de Miss Men Fest. Accesul la târgul de la Romexpo se face pe bază de bilete, între orele 10.00 şi 22.00. Preţul unui bilet este de 18 lei.
Vezi aici programul ultimei zile de la MenFest.