Autoritatea de supraveghere a serviciilor financiare din Londra a început să testeze băncile britanice, pentru a vedea dacă acestea sunt pregătite să facă faţă riscurilor care ameninţă zona euro.
Londonezii se tem că problemele financiare ale statelor din zona euro vor lovi sistemul bancar britanic. De aceea, specialiştii Autorităţii pentru Servicii Financiare (ASF) au desenat o hartă a riscului, examinând problemele fiecăruia dintre cele 16 state care au adoptat euro în parte.
Bancherilor li s-a cerut să prezinte mai multe scenarii privind impactul pe care un eventual dezastru în zona euro l-ar putea avea asupra băncilor britanice. Instituţiile de credit din Marea Britanie au o expunere de mai mult de 120 de miliarde de euro pe pieţele din Eurozone, cum sunt Grecia, Portugalia sau Spania, state care se confruntă cu deficite bugetare istorice, potrivit specialiştilor citaţi de Times.
Totuşi, şi statele care nu au adoptat moneda unică europeană creează panică pe vechiul continent şi nu numai. Reprezentanţii noului guvern de la Budapesta au anunţat că predecesorii lor au „măsluit cifrele” privind finanţele publice.
La aflarea veştilor, cotaţia pentru euro a coborât la cel mai redus nivel consemnat din martie 2006, respective 1,2 dolari/euro.
G20 amână taxarea băncilor
În cursul acestui sfârşit de săptămână, miniştrii de finanţe din cele mai puternice 20 de state ale lumii (G20), s-au reunit pentru a discuta mecanisme de reducere a deficitelor publice. Însă, notează presa internaţională, dacă de obicei miniştrii de finanţe sunt cei care „înţeapă” clasa politică atunci când vine vorba de cheltuieli excessive şi măsuri de redresare economică, acum declaraţiile acestora au fost extrem de moderate.
Numeroase voci au criticat băncile, considerându-le vinovate pentru declanşarea crizei. Gordon Br