Sunt, de mai bine de doua saptamani, la Sibiu, acolo unde inca se desfasoara editia a XVII-a a Festivalului International de Teatru. Astazi se joaca ultimul act: la miezul noptii, dupa focul de artificii, ne luam La revedere si ne dam intalnire la anul.

N’am avut vreme de scris, munca de aici m’a tinut in priza pana la ore mici in noapte. Imi pare rau, mi’ar fi placut sa impartasesc momente traite aici si stiu deja ca n’am sa le pot relua pe toate odata revenita acasa. Totusi, unul dintre cele care mi’au placut cel mai mult ar putea purta numele de Manu.

Manu este un baiat care vinde flori in Piata Mare din Sibiu. Brunet si usor timid, dar cu o abordare destul de hotarata. N’a insistat prea mult cand, in virtutea inertiei, i’am spus ca nu ma intereseaza. Apoi l’am privit mai atent. Avea zgarieturi mici, fine, pe toata fata. L-am intrebat cine l-a zgariat asa si mi’a spus ca fratele lui, care e bebe, adaugand, extrem de firesc, ca fratele lui are unghii mici, de bebelus de-aia zgarieturile sunt mici. Mi’a placut tare acest “explicativ”.

I’am cerut voie sa’i fac aceasta fotografie si n’a zis nu, dar m’a intrebat de ce. I’am spus ca e dragut, si imi place povestea lui. Putin sceptic, a acceptat, totusi.

Manu se duce la scoala si apoi vinde flori. El le zice cuisoare si miros intocmai precum mirodenia. I’am dat 10 lei si i’am luat un singur fir. “Cuisoarele” lui sunt un fel de garofite manuchi si stau cuminti intr’un ceainic de vreo patru zile. Si inca miros.

Atat de la Sibiu. E ultima seara din Festival si ies pe strada. Se aud deja spaniolii de la La Banda del Surdo cu tobele lor cu tot. Si apoi Zdob si Zdub, un alt spectacol de strada, artificii si, in fine, cortina!

Daca acum cateva zile imi doream sa se termine, acum imi pare rau. A fost extraordinar si, in ciuda oboselii, as mai fi vrut macar o saptamana! Sunt, insa, fericit