În mai puţin de 24 de ore, echipele Salvamont au intervenit pentru acordarea primului ajutor şi transportul la ambulanţă în cazul a două fete accidentate pe munte
Cel mai grav caz s-a petrecut în această dimineaţă, când Teodora Urscahe, de 16 ani, din Botoşani, a căzut pe traseul ce duce la Cascada Duruitoarea. Tânăra a suferit un traumatism cranio-cerebral închis şi mai mult de cinci minute a rămas inconştientă, după spusele celor din grup, dar a redevenit comunicativă.
„Pe perioada transportului, fata a început să vomite lichid stomacal şi starea fiziologică s-a deteriorat vizibil. Până la venirea ambulanţei a fost pusă sub oxigen în ambulatorul din baza Salvamont Durău. În jurul orei 12.30 a fost predata la ambulanţă.De mentionat că tânăra suferea şi de diabet", spune Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.
Echipele de salvare au fost alertate prin dispeceratul 112 şi sâmbătă seară după ce în zona „Şeaua La Morminte" o fetiţă din Iaşi a suferit un traumatism la picior ce necesita transport şi acordarea primului ajutor. Operaţiunea de salvare a decurs fără problem, accidentata fiind predată la ambulanţă în jurul orei 21.
În masivul Ceahlău au urcat încă de vineri câteva sute de turişti dintre care nu puţini au decis să doarmă la cort în zona de platou, nemaigăsind locuri la cabane.