Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jo Jo Dan va face apel la WBC!

Publicat in Adevarul, duminică 6 iunie 2010 ·

Învins la puncte de turcul Selçuk Aydin, în meciul pentru titlul interimar al categoriei semimijlocie, în versiunea WBC, Jo Jo Dan va face contestaţie.

Decizia finală a fost una partajată, adică doi arbitri au decis scorul în favoarea pugilistului turc(114-113) iar cel de-al treilea pentru Jo Jo Dan (116-111). Sportivul român a anunţat că va face apel la WBC pentru a contesta cea de-a doua repriză pe care pugilistul nostru a câştigat-o clar iar unul dintre arbitri i-a dat-o boxerul din Turcia. În cazul în care decizia va fi favorabilă lui Jo Jo Dan, meciul se va redisputa peste aproximativ o lună.

Presa de specialitate pare a-i da dreptate românului. Ziariştii străini au scris că românul a fost mult mai activ în ring, cu toate că a început mai prost decât turcul. "Decizia arbitrilor nu a reflectat situaţia din ring. Românul a urcat în categorie şi a făcut cel mai bun meci al vieţii sale în faţa intensului pugilist turc, care a fost susţinut de propriul public în sala Abdi Ipekci din Istanbul. Aydin a fost puţin mai bun în primele două runde, dar Dan a preluat treptat controlul şi începând din runda a patra", a scris site-ul eastsideboxing.com.

Cei de la Boxingnews24 spun că înţeleg de ce arbitrii au decis în favoarea sportivului turc. "Nu aş spune că a fost o hoţie, pentru că înţeleg de ce arbitrii-judecători ar fi mai impresionaţi de loviturile puternice ale lui Aydin, în comparaţie cu cele slabe ale lui Dan. De asemenea, Dan nu şi-a fost de ajutor alergând în ring toată seara, ca o versiune slabă a lui Floyd Mayweather Jr. „, menţionează site-ul citat , care a mai precizat şi faptul că românul are un stil „remarcabil de asemănător cu cel al lui Lucian Bute".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum 52 minute
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 42 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 39 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 51 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 45 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/34°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°